Salariile au crescut peste aşteptări

Salariile au crescut peste aşteptări

În anul 2018, salariile din mediul privat au crescut ușor peste nivelurile planificate. Salariile la nivel național au crescut în medie cu 6,4%, față de ajustarea planificată (5,7%), potrivit celei de-a 20-a ediții a studiului salarial și beneficii PayWell, realizat de PwC România.

Creşteri salariale peste media pieţei s-au produs în industrie (8,9%) şi în retail (6,7%). În acelaşi timp, sectorul bancar (5,4%), leasing-ul (4,6%) şi industria farmaceutică (4,8%) înregistrează creşteri mai mici decât media, dar depăşesc totuşi procentele bugetate anterior. În ceea ce priveşte categoriile de personal, cele mai mari creşteri ale salariilor au fost înregistrate de muncitori/operatori (calificaţi şi necalificaţi) - 7,7%. Dintre toate categoriile de personal analizate, nivelurile de conducere au avut cele mai mici creşteri ale salariilor, puţin sub 6%.

Comparativ cu ediţiile anterioare ale studiului PayWell, creşterile salariale păstrează o traiectorie ascendentă. Creşterea medie a fost de 3,7% în 2016 şi de 5,1% în 2017. Toate sectoarele analizate au înregistrat creşteri mai mari decât în 2017.

Cu toate acestea, sectorul bancar se evidenţiază cu o rată de creştere mai mult decât dublă faţă de 2017 (5,4% în 2018, faţă de 2,1%), scrie publicaţia Capital.

 

Ne puteți urmări și pe Google News