„Salamandra” Bashar al Assad este pe cale să câştige războiul din Siria

„Salamandra” Bashar al Assad este pe cale să câştige războiul din Siria

Bashar al Assad este singurul lider autoritar din regiune care a supravieţuit Primăverii Arabe. Muhammad Ghadaffi a murit linşat de rebeli, Hosni Mubarak a fost debarcat la Cairo de Abdel Fattah el-Sisi.

Vladimir Putin şi Benjamin Netanyahu au bătut palma la Moscova chiar în data de 9 mai, ziua victoriei împotriva Germaniei naziste în cel de- Al Doilea Război Mondial . Au loc negocieri intense, prin bileţele, într-un hotel din Aman între Israel şi Iran.

Doar trupele guvernului sirian trebuie să fie prezente la frontiera de sud a Siriei, care se învecinează cu Iordania şi Israel”, a declarat luni ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

„Fără îndoială, retragerea tuturor forţelor non-siriene trebuie să fie realizată pe o bază mutuală, reciproc avantajoasă“, a declarat Lavrov în timpul unei conferinţe comune, susţinute la Moscova, cu omologul său mozambican Jose Condungua Pacheco.

„Această acţiune trebuie să continue, iar rezultatul ei trebuie să fie acela că numai militarii armatei Republicii Arabe Siriene să se afle la frontiera Siriei cu Israelul”, a precizat Lavrov. Vizita lui Benjamin Netanyahu a venit imediat după ce Trump a anunţat retragerea SUA din tratatul nuclear iranian.

Diplomaţia rusă s-a declarat „profund dezamăgită de decizia preşedintelui american de a ieşi unilateral” din acord şi de a „reintroduce sancţiunile americane impuse Iranului”.

Israelul a fost dintotdeauna un opozant aprig al acestui acord nuclear cu Iranul. Putin şi Netanyahu au asistat împreună la parada militară organizată în Piaţa Roşie din faţa Kremlinului, sărbătorind 73 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste.

Între cele două evenimente, Putin a prezidat o reuniune a Consiliului de Securitate a Rusiei. Premierul Dmitri Medvedev, miniştrii Apărării Serghei Şoigu şi de Externe Serghei Şavrov, dar şi şefii serviciilor speciale - FSB Aleksandr Bortnikov şi serviciilor externe (SVR) Sergehi Narîşkin - au participat la reuniunea Consiliului de Securitate a Rusiei.

Au rămas numai ruine

Aviaţia israeliană a atacat şi distrus în data de 11 mai 2018 mai multe facilităţi iraniene de spionaj în apropierea Damascului. Tel Avivul a atacat fulgerător, după ce trupele de elită Al Quds, ramura externă a Gardienilor Revoluţiei, au lansat 20 de rachete în direcţia poziţiilor înaintate israeliene din Înălţimile Golan. Teheranul ameninţa, la acea vreme, cu o ripostă masivă şi distrugătoare.

Telefonul fără fir între camere vecine de hotel

Israelul și Iranul „poartă negocieri asupra situaţiei din Siria prin intermediul unui mediator iordanian care transmite mesaje între cele două delegaţii aflate în camerele de hotel alăturate“, scrie Daily Mail care citeză site-ul saudit Elpah.

Cotidianul israelian Haarez citând surse din serviciile secrete israeliene și diplomatice din Tel Aviv, relatează că Moscova a decis să lucreze la finalizarea unei înțelegeri privind eliminarea trupelor iraniene dintr-o regiune cuprinsă între 20-25 de km şi 65-70 de km de Înălţimile Golan şi valea Iordanului.

Negocierile care se poartă acum se focalizează pe distanţa de graniţa israeliană la care să fie retrase trupele iraniene. În schimbul acestei mişcări, Israelul se va anagaja să nu intervină în „pacificarea” zonei cuprinse între capitala Damasc şi graniţa Israeliană.

Organizaţia non-guvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat mişcări ale armatei siriene în sud, iar mass-media de stat au informat despre fluturaşi aruncaţi în zonele controlate de insurgenţi, prin care îi îndeamnă să accepte regimul de la Damasc.

Aceste semne arată că o ofensivă militară ar putea avea loc, în curând. Între timp, un avion israelian a atacat şi a lovit o bază militară din Siria de vest, nu mai departe de săptămâna trecută. În cei peste 8 ani de război civil din Siria, Israelul a atacat de peste 110 ori, în special poziţiile trupelor iraniene sau Hebollah, precum şi rutele lor de aprovizionare, fără un răspuns pe măsură, conform platformei israeliene apropiată serviciilor de informaţii, DEBKA.

Insurgenţii care stăpânesc teritorii în această zonă se confruntă cu trupele regimului Assad şi luptării iranieni şi palestinieni din Hezbollah. Israelul atacat de zeci de ori poziţiile Hezbollah şi Al Quds după ce, o rachetă iraniană trasă din acea direcţie a căzut asupra Înălţimilor Golan.