Sahel - Sărăcie extremă și violență teroristă. Nigerul era ultima democrație aliată cu Occidentul din această parte a Africii. Însă acum, după puciul recent, Rusia și-a extins influența.

În decursul ultimului deceniu regiunea Sahel - fâșia de pământ situată la sud de Sahara, care traversează toată Africa de la est la vest - a devenit una dintre cele mai inospitaliere și instabile din lume, scrie El Pais. Pe fondul sărăciei extreme și al schimbării climei, violența jihadistă a erupt în Mali în 2012 și de atunci se tot răspândește, dată fiind incapacitatea guvernelor fragile de a-și proteja populația.

Drept urmare, în regiune a avut loc o serie de puciuri care au adus la putere regimuri militare. Mânați de un val de sentimente anti-occidentale, acești colonei, generali și căpitani au căutat să obțină sprijinul Rusiei.

Recentul puci din Niger nu e un eveniment izolat. El se conformează tiparului vizibil și la vecini: Mali și Burkina Faso. Cu diferența că, de data aceasta, probabilitatea unui conflict regional e mai mare ca niciodată.

Sărăcie extremă în Sahel

Fotograful brazilian Sebastião Salgado a fost șocat încă din anii '80 de sărăcia și foametea din Sahel. El și-a transferat emoțiile și observațiile într-o carte, „Sfârșitul Drumului”, în care a colectat imaginile alb-negru pe care le surprinsese cu copii înfometați și alte expresii ale disperării.

Acestea se întâmplau acum 40 de ani. De atunci situația nu s-a ameliorat. Iar acum se mai adaugă și schimbarea climei, care în regiune se traduce prin episoade de ploaie și secetă neregulate.

Nenorocirea Sahelului - care la rându-i generează un sentiment puternic de nedreptate - alimentează violența și instabilitatea, care se întind precum o pată de petrol. Acestea în ciuda faptului că regiunea dispune de resurse naturale care aprovizionează Nordul Global. Dar activitățile conexe nu aduc prea multe beneficii populației locale.

Paradoxul African

„E paradoxul african”, spune Abdoulaye Mar Dieye, coordonator special al ONU pentru dezvoltare în Sahel. „Regiunea aceasta dă pe dinafară de aur, uraniu și alte metale prețioase, și totuși sărăcia e formidabilă. E o contradicție dureroasă. E logic ca populația să fie furioasă și să vrea o schimbare rapidă. Chiar și cel mai mic efect de perturbare - cum ar fi nemulțumirea unui general - provoacă o explozie.

Occidentul a eșuat în Sahel: nu am investit suficient. Există cooperare și e bine, dar nu am generat nicio transformare: nu există locuri de muncă, nici infrastructură, nici industrie”, se plânge diplomatul. Toate țările din Sahel se clasează printre cele mai sărace 20 din lume, conform Indicelui Dezvoltării Umane.

Insurecția jihadistă - soldată deja cu peste 30.000 de morți și patru milioane de refugiați și dislocați - se alimentează din sărăcie și-și găsește tineri adepți care consideră că nu au niciun viitor. A început în 2012 în nordul statului Mali și până în 2015 se extinsese în vecini, la Burkina Faso și Niger.

ONU, eficiență limitată

Nici prezența unei misiuni ONU (MINUSMA), nici constituirea unei forțe militare regionale (G-5 a Sahelului) și nici robusta operațiune franceză Barkhane - cu aproape 5.500 de soldați francezi detașați în teren - nu au putut opri avansul teroriștilor. Principala organizație combatantă e JNIM, dependentă de Al-Qaeda și de așa-zisa „Provincie Sahel a Statului Islamic”. Astăzi sunt amenințate grav chiar și țări situate mai la sud: Benin, Togo și Coasta de Fildeș.

Cum a fost și în cazul celor patru puciuri care au zguduit Mali și Burkina Faso în 2020-2022, militarii răspunzători pentru rebeliunea din 26 iulie din Niger au invocat insecuritatea drept un motiv principal al răsturnării guvernului președintelui Mohamed Bazoum.

Totuși, dintre cele trei state din Sahel infiltrate de terorism, Nigerul se descurca cel mai bine, grație unei politici discrete, dar curajoase de dialog cu comunitățile locale și de reintegrare a teroriștilor în societate.

„Bazoum avea o viziune excelentă - mergea în direcția potrivită, însă a fost nevoit să plătească pentru păcate mai vechi”, a declarat Dieye.

O problemă sistemică

Problema de substrat e una sistemică.

„Nu e vina democrației, nici a Franței, nici a Vestului, Chinei, Rusiei ori a altcuiva”, afirmă Gilles Yabi, șef al grupului de reflecție african Wathi.

„Dacă nu putem avea atenție respectabilă într-un minister, să menținem un minim de curățenie în clădirile publice, să începem o ședință fără să așteptăm o oră sau două sosirea unui ministru sau să eliberăm un act administrativ unui beneficiar fără a-l face să piardă o jumătate de zi.

Numai muncind în fiecare zi pentru a transforma modul în care funcționează statele noastre vom construi fundația stabilității și prosperității. Evident, [acest lucru nu va fi realizat] având câte un puci nou an de an și determinând mase de tineri frustrați pe bună dreptate - privați de educație și perspective, dar bombardați cu informații false și manipulări - să creadă că suveranitatea și demnitatea se câștigă cu lozinci.”

ECOWAS amenință cu intervenția armată

Pentru prima oară în această lungă serie de puciuri, Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) a mers dincolo de sancțiunile economice și a decis să amenințe cu intervenția armată. „Niger e ultima picătură din pahar. Dacă le permitem celor care au complotat puciul să preia puterea, nici un guvern democratic nu va mai fi în siguranță în regiune.

A fost necesar să se trimită un mesaj de fermitate, despre un final al impunității. Continuăm să credem că arătatul colților noștri poate funcționa, însă junta militară nu e dispusă la dialog și ne pune într-o poziție foarte dificilă. Dacă am scoate bâta, dar nu am folosi-o, ne-am discredita total”, a subliniat un diplomat african.

Până la puci, Nigerul era cel mai bun aliat al Vestului și al UE din centrul Sahelului. Avea un statut mai important datorită cooperării militare și de securitate - cu baze americane și franceze pe teritoriul țării - și cu privire la migrație. Pe lângă această colaborare, Nigerul mai are și uraniu: esențial pentru aprovizionarea centralelor electrice. Țara are cele mai mari rezerve de uraniu și e principalul furnizor al UE și în special al Franței.

La doar câteva ore după puci junta a anunțat sistarea acestor exporturi. Adevărul e însă că uraniul - exploatat de compania franceză Orano - a continuat să iasă din țară. Industria vestică a energiei atomice are un interes special ca Nigerul să rămână un aliat, astfel încât aceste rezerve să nu fie exploatate de alte țări, cum ar fi Rusia.

Influența Moscovei

Umbra Moscovei planează asupra instabilității din Sahel încă de când junta din Mali a rupt legăturile cu Franța și a angajat mercenari Wagner pe post de aliați în lupta antitero. Oamenii lui Evgheni Prigojin - prezenți deja în Republica Centrafricană, Libia și Mozambic - au sosit în Mali la finalul lui 2021. Au ocupat spațiile lăsate libere de operațiunea Barkhane, expulzată din țară de juntă.

În Burkina Faso vecină, junta nu a adus Grupul Wagner, dar și-a strâns legăturile militare cu Rusia. Capitalele occidentale se tem acum că și Nigerul va intra pe orbita lui Putin, cum lasă de înțeles primele gesturi ale juntei și steagurile Rusiei prezente la manifestațiile pro-juntă.

Confruntate cu perspectiva unei intervenții armate a ECOWAS - în frunte cu trupe din Nigeria, Senegal și Coasta de Fildeș - regimurile militare din Burkina Faso și Mali și-au anunțat deja sprijinul pentru junta din Niger. Posibilitatea ca regiunea să se împartă în două tabere între care să izbucnească un război e mai probabilă ca oricând.

„Opțiunea militară e cea mai rea dintre toate opțiunile”, a conchis Dieye. „Fiindcă nu va destabiliza doar Sahelul, ci întreaga Africă și lumea. În cazul unui conflict va fi de așteptat un val mare de migrație către Europa.”

(Articol de José Naranjo; Traducere: Andrei Suba, RADOR)