Puțini știu că neîncrederea este moștenită încă din perioada copilăriei.

Poate apărea ca răspuns la situațiile penibile, atunci când părinții nu intervin suficient de repede pentru a se ocupa de copil, iar acesta la nivel inconștient va percepe primele senzații de neîncredere în relația cu cei din jurul lui.

O altă cauză care se poate ascunde în spatele neîncrederii poate fi teama părinților în fața societații. Dispoziția psihică spre neîncredere se amplifică atunci cand părinții spun: „Să nu ai încredere în oameni!”, „Să nu vorbești cu prietenii despre ce se întâmplă la noi în familie!”, „ Să nu te joci cu X sau cu Y pentru că…”

Aparent sunt  avertismente necesare pentru securitatea copilului, însă este bine să nu izolăm copilul într-un glob de sticlă pentru a-l feri de orice, ci să-i fim alături atunci când dă de greu.

Odată instalată neîncrederea și cu cât o să o lăsăm să facă parte din noi și din viața noastră, vom avea experiențe specifice cum ar fi: un coleg care ne trădează, un prieten care abuzează de generozitatea noastră sau de un partener înșală.

Următoa rea etapă ca la carte este generalizarea… „deci toată lumea îmi vrea răul”, „toți bărbații sunt la fel etc”. Fie că nu avem încredere în propria persoană, fie așteptăm prea mult de la ceilalți într-o relație presupune întotdeauna asumarea unui risc.

Lipsa de încredere în celălalt vorbește, de fapt, de lipsa încrederii în sine, iar în relația de cuplu se manifestă prin sentimentul de gelozie.

Ce este de făcut?

În primul rând trebuie identificate cauzele pentru care am ajuns în punctul de a nu avea încredere în propria  persoană.

Odată ce am identificat motivele, vom deveni toleranți și mai conștienți de problema pe care o avem. Iar această problemă este strict legată de cum ne percepem noi pe noi și de faptul că percepția noastră în anumite momente nu are legătură cu realitatea.

În altă ordine de idei, persoanele echilibrate, care au o stimă de sine optimă, știu să se bucure de prezent și de ceea ce au, și de cele mai multe ori chiar sunt recunoscătoare pentru acele lucruri. Este important să trăim în „aici și acum” și să învățăm să ne bucurăm de lucrurile mici pentru că așa vom experimenta fericirea care la rândul ei este baza descoperirii încrederii în propria persoană.

Una din cele mai frecvente forme de a ne autosabota este atunci când renunțăm la putere, mai exact atunci ne  plasăm într-o poziție neajutorată, și ne trezim căutând vinovați oriunde în altă parte, mai puțin în noi.

Ajungem să dăm vina pe soartă, pe conjunctură, pe karmă sau chiar pe cele mai apropiate persoane și nu știm că atunci când facem asta, de fapt, renunțăm la toată puterea noastră, ne anulăm pur și simplu.

Un aspect cu care merită să lucrăm pentru a ne consolida încrederea este ieșirea din zona de confort. Aceasta poate fi ușor asociată cu un spațiu al stagnării, al blocajelor și al inactivității, cu alte cuvinte ieșirea din zona de confort ne poate aduce în fața unor situații inedite și odată cu experimentarea acestora să ne descoperim laturi de care nici nu eram conștienți sau chiar să observăm că am fost în stare să facem față cu brio noilor experiențe.

Pentru a ne consolida încrederea avem nevoie să scăpăm de dorința de a controla lucrurile din viața noastră și pentru că știu că este greu să obținem acest lucru, este mult mai ușor să o luăm treptat adică să ne concentrăm pe ceea ce putem controla. Cu alte cuvinte, asta înseamnă să fim pregătiți să facem tot ce ține de noi pentru a obține rezultatele dorite, dar să știm și când să ne oprim.

Pentru a nu trăi într-o permanentă anxietate și stres de a manageria totul, important este să ne focusăm pe ceea ce ține de noi.

Un alt aspect care ajută în procesul de redobândire al încrederii este zâmbetul. Pentru creier simpla grimasă, fie ea și forțată, este suficientă ca acesta să primească un mesaj pozitiv. Tot creierul este cel care va fi stimulat dacă vom alege să ne îmbrăcăm elegant sau în culori vibrante.

Nu uitați, încrederea are o puternică legătură și cu atitudinea pe care o adoptați