Minerii sunt cei care au dreptate. Este evident că, dacă punem în balanță cele două tipuri de argumente, minerii sunt cei care au dreptate.

Diana Șoșoacă joacă pe tot terenul

Diana Șoșoacă joacă pe tot terenul. Mai ales acum, când este senator independent. A fost primită cu lacrimi și ovații în Valea Jiului. Le-a organizat chiar minerilor un marș, până la exploatarea în care se află în grevă de mai multe zile circa 70 dintre aceștia. În aplauzele locuitorlor din zonă, ieșiți cu mic mic cu mare la ferestre. Să fi fost un antrenament? Diana Șoșoacă îi îndeamnă pe mineri să vină la București. Și o parte dintre ei sunt hotărâți. Unii chiar s-au radicalizat. Ei bine, să vină sau să nu vină?

Minerii care s-au autoblocat în subteran de o săptămână și cei de la suprafață, care s-au solidarizat cu aceștia, reclamă faptul că, de luni de zile, nu și-au mai primit o serie de drepturi salariale. Iar salariul propriu zis a întârziat.

Mai reclamă – și pe bună dreptate, că doar se vede cu ochiul liber – că nu dispun de echipamente de protecție. În contrapartidă, în numele celeilalte părți, primarul liberal al Devei, în mod repetat, îi admonestează pe mineri pe motiv că nu reușesc să scoată de sub pământ cantitatea de cărbune indispensabilă pentru încălzirea orașului în această perioadă de iarnă.

Ca și când cantitatea de cărbune scoasă este direct proporțională și exclusiv dependentă de sudoarea minerilor. Utilajele vechi, defecte, utilajele care stau chiar nu mai contează? Chiar nu mai contează că se lucrează la sute de metri adâncime cu stâlpi de susținere din lemn și nu din metal?

Chiar nu mai contează că acolo, sub pământ, șiroiește apa în capul minerilor și  sunt oricând amenințați de intoxicații cu gaz metan? Și totul în schimbul unor venituri de cel mult 500 de euro pe lună, din care aceștia trebuie să-și întrețină întreaga familie, pentru că soțiile nu au loc de muncă.

Minerii sunt cei care au dreptate

Este evident că, dacă punem în balanță cele două tipuri de argumente, minerii sunt cei care au dreptate. Iar guvernanții s-au dovedit mai degrabă preocupați să ocupe prin reprezentanții lor cele mai îmbelșugate poziții în stat, să obțină avantaje peste avantaje și mai puțin să se ocupe de ceea ce înseamnă administrația publică centrală și locală. Din prima zi de la instalarea Guvernului Cîțu, situația din Valea Jiului, care a degenerat treptat într-o criză, era cunoscută. Iar Guvernul nu a luat nicio măsură, decât după ce Diana Șoșoacă, duminică, s-a dus în rândul minerilor și a contribuit la radicalizare acestora. Că a făcut rău sau că a făcut bine, vom trage concluzia după ce vom vedea efectele.

Dacă este clar – și sper că este clar pentru toată lumea că minerii au dreptate, în timp ce Guvernul a comis o nedredreptate – ar trebui să răspundem și la o întrebare legată de opoziție. Partidul AUR, din care Șoșoacă a fost excomunicată, s-a prezentat anemic la apel, câțiva reprezentanți ai acestuia ducându-se în valea Jiului, dar fără a fi băgați prea mult în seamă. Și, oricum, au reacționat post-factum.

Nici PSD nu a  fost proactiv

Adică la zile întregi după ce minerii au declanșat acțiunea lor de protest. Nici PSD nu a  fost proactiv. Dimpotrivă. PSD era informat din timp, după cum a recunoscut duminică seară Marcel Ciolacu, asupra faptului că minerii nu și-au primit drepturile salariale și alte drepturi, că nu mai au ce să le pună copiilor pe masă și că, inevitabil, vor declanșa o acțiune de protest.

Dar PSD, partidul cu cel mai mare bazin electoral din România, nu a mișcat un deget. Nici măcar nu am văzut vreun lider al acestui partid făcând din timp o declarație publică, lansând din timp un avertisment în vreuna dintre numeroasele ieșiri la rampă ale fruntașilor săi. Deși este de presupus – în orice caz PNL și USL presupun asta – că locuitorii din Valea Jiului fac parte mai ales din electoratul socialiștilor.

Când împărțim responsabilitățile, în situații de acest fel, să nu uităm niciodată că, pe lângă o coaliție aflată la putere, există și partide aflate în opoziție. Care răspund și ele de vraiștea din țară.

Să vină minerii la București

Să vină minerii la București, așa cum vor unii dintre ei și îi îndeamnă insistent Diana Șoșoacă? La ce bun? În 1990, masa critică a minerilor din Valea Jiului se ridica la câteva zeci de mii de persoane.

Dintre care doar o parte a venit la București. Chiar și mai târziu, sub administrația Constantinescu, când minerii nu au mai ajuns până la București, dar au avut această intenție, numărul lor încă se ridica la zeci de mii de persoane.

Între timp, sub diverse guverne, inclusiv sub guvernele PSD, minele s-au închis rând pe rând, fără ca, simultan, să fie create în Valea Jiului alte locuri de muncă în număr echivalent cu cel al locurilor rămase vacante. O parte a populației a părăsit Valea Jiului.

Unii au plecat chiar în străinătate. Dar în localitățile din Vale nu s-a schimbat în bine mai nimic. În prezent, masa de manevră depășește câteva mii de mineri.

Câți dintre aceștia ar fi dispuși să vină în București? Și ce să facă aici? Să meargă la Guvern?

Argumentând că, dacă nu au venit ministrul și primul-ministrul la ei, să vadă în ce condiții trăiesc, vin ei la ministru și la prim-ministru, pentru a cere socoteală? Cât de populară ar fi o nouă descindere a minerilor în București? Cine ar profita politic de pe urma unei asemenea operațiuni?

Opinia mea este că minerii nu vor veni la București. Și bine vor face! Pentru că, între timp, cu chiu cu vai și în fine Guvernul le va da salariile. Și poate și celelalte drepturi cuvenite. Ceea ce nu-i scuză pe guvernanți. Ceea ce nu scuză nici opoziția.