S-au terminat banii pentru Prima Casă. Mai multe bănci au epuizat plafoanele de garanţii guvernamentale

S-au terminat banii pentru Prima Casă. Mai multe bănci au epuizat plafoanele de garanţii guvernamentale

Marile bănci au epuizat plafoanele de garanţii guvernamentale pentru Prima casă sau sunt foarte aproape să o facă, în timp ce persoanele care au semnat precontracte de achiziţie se plâng că ar putea pierde avansul dat, din pricina lipsei de fonduri a băncilor.

Băncile care au epuizat plafonul, potrivit economica.net, sunt BCR, Raiffeisen Bank, UniCredit Ţiriac Bank, în timp ce BRD şi Banca Românească au declarat că mai au bani la dispoziţie.

În cazul clienţilor care au semnat deja precontractele şi se tem că ar putea pierde avansul, soluţia ar fi realocarea fondurilor destinate pentru achiziţia locuinţelor Autorităţii Naţionale pentru Locuinţe.

Economica.net scrie că banii alocaţi pentru achiziţia locuinţelor ANL prin Prima casă stau neatinşi, iar un reprezentant al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a declarat că Ministerul Finanţelor a iniţiat un proiect de hotărâre de Guvern pentru realocarea plafonului destinat achiziţionării de locuinţe construite prin ANL ca plafon general de garantare în cadrul programului Prima Casă.

Ne puteți urmări și pe Google News