Disidenta Monica Lovinescu a murit ieri la Paris.
Criticul literar şi vocea de neconfundat a radioului Europa Liberă, Monica Lovinescu, a încetat din viaţă duminică seara, la un spital de lângă Paris, la vârsta de 84 de ani. A fost fiica criticului Eugen Lovinescu şi una dintre marile personalităţi ale exilului cultural românesc din perioada comunistă.
Monica Lovinescu a decedat în jurul orei 0.30, la Spitalul „Charles Richet“ din localitatea Val d’Oise, situată la 15 kilometri de Paris. Era internată de circa trei luni, fiind grav bolnavă. Ultimii ani ai scriitoarei au fost trişti, ea fiind bolnavă şi imobilizată la pat, şi nemaiprezentând acelaşi mare interes pentru „intelighenţia“ din ţară, după cum spune acum Gabriel Liiceanu într-un mesaj acuzator.
3 octombrie 2006 a fost printre ultimele zile când Monica Lovinescu, bolnavă de mulţi ani, a fost nevoită să iasă din domiciliul parizian ca să-l conducă pe ultimul drum pe soţul ei, criticul şi poetul Virgil Ierunca. A fost purtată atunci pe un pat cu rotile până aproape de altarul bisericii româneşti din strada Jean de Beauvais. Înainte de slujba din acea zi, de pe patul de suferinţă, ea a aşezat deasupra catafalcului lui Virgil Ierunca un trandafir alb. Depusă la Biserica Română din Paris
Trupul defunctei va fi depus, joi, la aceeaşi biserică din Paris, ea urmând să fie incinerată, după care rămăşiţele ei şi ale lui Ierunca vor fi aduse în ţară săptămâna viitoare.
A fost o apropiată prietenă a lui Eugen Ionescu, care îi datorează într-un fel celebritatea piesei „Cântă reaţa cheală“. Într-un ultim interviu acordat lui Dinu Flămând de la RFI, în 2000, Monica Lovinescu spunea că a ales exilul în anii ’40 pentru a-i ajuta pe alţi compatrioţi să supravieţuiască.
În urmă cu o lună, ea a donat statului român casa sa din Paris. 60 DE ANI îN EXIL A plecat în Franţa la 25 de ani
Monica Lovinescu, critic literar, jurnalist şi cunoscut comentator de radio, a fost, alături de soţul ei, Virgil Ierunca, una dintre cele mai marcante voci ale postului de radio Europa Liberă. Se naşte pe 19 noiembrie 1923, fiind fiica marelui critic literar Eugen Lovinescu. Obţine licenţa Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti în 1946, iar în 1947 pleacă la Paris cu o bursă a guvernului francez.
Ca urmare a abdicării Regelui şi a degradării accelerate a situaţiei din ţară, în primele zile ale anului 1948 cere azil politic în Franţa. Din 1951 până în 1975, ţine emisiuni literare şi muzicale la Radioteleviziunea Franceză. Îşi începe colaborarea la Europa Liberă în 1962. Din 1967, realizează aici emisiunile de mare ecou „Teze şi antiteze la Paris“ şi „Actualitatea culturală românească“. (Doinel Tronaru)
LA ORDINUL DICTATORULUI
Jurnalista a fost bătută de securişti în curtea propriei case Scriitoarea şi jurnalista Monica Lovinescu va rămâne o personalitate extrem de importantă pentru cultura română din mai multe motive. Este prima femeie care, prin intermediul postului de radio Europa Liberă, a devenit una dintre vocile ascultate şi respectate de milioanele de români aflaţi în lagărul care era, în acele vremuri, Republica Socialistă România.
A fost prima femeie pe care însuşi Nicolae Ceauşescu, dictatorul României de la acea vreme, o socotea inamicul său personal şi o considera suficient de importantă pentru a comanda un asasinat plătit. „Să i se închidă gura!“, se pare că ar fi spus dictatorul, conform mărturiilor ulterioare ale generalului de Securitate Mihai Pacepa, una dintre mâinile sale drepte. În sfârşit, Monica Lovinescu este singura femeie cu o mare influenţă asupra culturii româneşti în epoca postbelică. La 8 ani a scris primul basm
Fiică a marelui critic literar Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu i-a cunoscut în casa tatălui său pe marii scriitori care frecventau cenaclul „Sburătorul“, i s-au dedicat poezii, a trăit de la început în preajma literaturii, astfel că a început să scrie de foarte devreme: la vârsta de 8 ani, în 1931, i se publică un basm, iar la 15 ani îi apar proze scurte, sub pseudonimul Ioana Tăutu. După moartea lui Eugen Lovinescu, în 1943, publică sub propriul nume romanul „În contratimp“ în mai multe numere din Revista Fundaţiilor Regale. Mama sa a fost aruncată într-o groapă comună După stabilirea în Franţa în 1948, mama sa, Ecaterina Bălăcioiu, soţia marelui critic, rămasă în ţară, este arestată, la peste 70 de ani, torturată şi ucisă în Închisoarea Jilava, apoi aruncată într-o groapă comună. Procurorul care s-a ocupat de caz s-a mutat imediat în apartamentul familiei Lovinescu, unde pe vremuri se ţinuseră şedinţele cenaclului „Sburătorul“, iar biblioteca criticului a fost arsă într-o casă conspirativă a Securităţii. Torţionarul nu a eliberat locuinţa decât în 2001, după un proces lung şi chinuitor, iar aici (bd. Regina Elisabeta 95), la iniţiativa Monicăi Lovinescu, funcţionează în prezent Fundaţia „Eugen Lovinescu“.
Nu este de mirare că, pe 18 noiembrie 1977, Monica Lovinescu este agresată, chiar în curtea propriei case, de terorişti palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu şi transportată în stare de comă la spital. După însănătoşire, îşi reia activitatea socotită ostilă de regimul comunist, pe care o înţelegea ca o adevărată misiune faţă de poporul din care fusese exilată.
„De câte ori mă duc să-i vizitez pe Ierunci, odată ajuns în faţa porţii cu grilaj, scena agresiunii începe automat să se deruleze în faţa ochilor mei: tipul care stătea la vedere, cu un plic în mână, celălalt, ascuns după un pom şi care nu întârzie să apară, schimbul scurt de replici, primele lovituri, ţipetele, leşinul, intervenţia providenţială a unui trecător, fuga celor doi, pesemne pe scări în sus, traversând în goană străzile micului paradis, pierzându-se printre vilele cu un etaj şi cu flori revărsate peste garduri, paşnice, ignorante şi indiferente la Istorie, maculate pentru o clipă de această reglare comunistă de conturi“, îşi imaginează Gabriel Liiceanu scena agresiunii în cartea „Declaraţ ie de iubire“. Ierunca a făcut „Antologia ruşinii“ După Revoluţie, seria cronicilor sale literare rostite la microfon, sub titlul „Unde scurte“, şi „Jurnalul“ său au fost publicate, în mai multe volume, de Editura Humanitas. Au mai apărut „La apa Vavilonului“ (două volume de proză) şi un roman inedit, orwellian, scris în primii ani postbelici, „Cuvântul din cuvinte“ (2007).
Soţul Monicăi Lovinescu, Virgil Ierunca, a plecat, la rândul său, din ţară în 1947, tot cu o bursă a guvernului francez. A avut o intensă activitate în publicaţiile exilului românesc şi la Europa Liberă.
Un adevărat şoc a produs, în primele luni ale anului 1990, traducerea volumului „Fenomenul Piteşti“, în care Ierunca sintetiza toate informaţiile existente la acea dată despre cumplitul experiment de reeducare comunistă. Urmează să se editeze, în România, „Antologia ruşinii“, în care Ierunca a strâns texte omagiale semnate de mari personalităţi. REGRETE Rezistenţă morală Gabriel Liiceanu, filosof: „Cea de ale cărei vorbe la Europa Liberă s-au agăţat sute de mii de oameni înainte de 1990 a murit în stil românesc, înconjurată adică de ignoranţa, indiferenţa şi uitarea noastră.“ Alexandru Solomon, regizor: „Am intervievat-o pentru filmul «Război pe calea undelor». Scara de valori creată de Monica Lovinescu în cultura română va rămâne peste timp.“ H.-R. Patapievici, filosof: „Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au încercat să ridice un lucru care în România a fost distrus prin enorma ilegalitate a regimului comunist: instituţia moralităţii publice.“ Traian Băsescu, preşedintele României: „Monica Lovinescu va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră ca voce a rezistenţei morale în vremuri de opresiune şi suferinţă.“ Doina Jela, scriitoare: „Am scris «Această dragoste care ne leagă», despre tragedia mamei Monicăi Lovinescu. Voi scrie curând o carte şi despre Monica.“ Emil Hurezeanu, publicist: „Monica Lovinescu are aura unei posterităţi ilustre.“ (Doinel Tronaru)
Citiţi şi:
Recomandările noastre
