S-a spulberat o enigmă: Dan Voiculescu candidează la Parlament! VEZI care sunt consecinţele
- Laura Ciobanu
- 21 septembrie 2012, 20:25
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că preşedintele fondator al partidului, Dan Voiculescu, vrea să candideze pentru un nou mandat de senator.
"Nu s-au stabilit încă numele persoanelor care vor candida, însă în ceea ce îl priveşte pe dl Dan Voiculescu, dacă vrea, şi din câte ştiu eu, vrea, va candida pentru un post de senator în acelaşi colegiu. Nu s-a pus problema să nu candideze", a declarat astăzi preşedintele PC, Daniel Constantin, pentru ziare.com. Se spulberă astfel un mister al USL, întrucât, după negocierea de la Murighiol de săptămâna trecută, când niciun oficial al USL nu a vrut nici să confirme, nici să infirme candidatura lui Dan Voiculescu la Parlament. Întrebat direct, premierul Victor Ponta chiar a izbucnit: "Muriţi de grija lui Voiculescu", le-a reproşat el ziariştilor. Dan Voiculescu a fost senator până la începutul lunii iulie, când a demisionat. Cu această ocazie, procesul pe care îl avea la ÎCCJ, în calitate de demnitar, şi care era în faza de finalizare, a fost trimis la instanţa inferioară, Tribunalul Bucureşti, întrucât Voiculescu este acum simplu cetăţean. Dacă va fi ales, procesul va reveni la instanţa supremă, la un alt complet de judecată. CITIŢI ŞI:
- Ponta, către jurnalişti: Muriţi de grija lui Voiculescu