S-a mai prăbușit un sport. Ce se întâmplă cu echipa națională de handbal feminin

S-a mai prăbușit un sport. Ce se întâmplă cu echipa națională de handbal feminin

România a încheiat catastrofal Campionatul Mondial, cu o înfrângere horror în fața Japoniei (20-37), o națională ale cărei jucătoare sunt semi-profesioniste

România a eșuat lamentabil la Campionatul Mondial din Japonia, acolo unde „tricolorele” n-au reușit să încheie competiția în primele 10 echipe.

Supliciul s-a încheiat, ieri, cu un eșec istoric. Româncele au fost zdrobite de Japonia, o formație inexistentă în handbal, scor 20-37 (8-18). A fost cel mai mare dezastru trăit vreodată de naționala feminină la un turneu de Campionat Mondial. În fața unei echipe cu jucătoare ce au statut de semi-profesioniste. Evoluție care încheie un parcurs dezastruos, sub comanda inertului selecționer Tomas Ryde.

Suedezul ar vrea să continue pe banca României, după dezastrul din „Țara Soarelui Răsare”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am un mediu bun  în care lucrez”

„Am terminat în genunchi, dar eu am tăria de a mă ridica din nou. Am un mediu bun în care lucrez, am stabilit deja un prim plan, o strategie pentru luna martie, când e turneul de calificare la Olimpiadă. În primul rând să vedem ce decizie se va lua în cazul jucătoarelor de la Braşov. Apoi trebuie să vedem cât vor juca ele la echipele de club. Dacă vrem să progresăm, obligatoriu trebuie să creştem nivelul fizic, dar pentru acest lucru e nevoie să joace la club”, a spus Ryde. România a încheiat turneul pe locul al 12-lea, dar va participa la turneul preolimpic grație locului 4 obținut la ultimul Campionat European.

Adversari care dau fiori în turneul preolimpic

O schiță preliminară a posibilelor adversare arată îngrijorător. Ținând cont și de modul în care arată naționala: Spania, Coreea de Nord, Serbia sau Muntenegru. Singurul sport de echipă la care România mai făcea față la nivel înalt pare că a intrat în colaps. Iar ratarea calificării la Olimpiada de la Tokyo pare o consecință firească a dezastrului de la Mondiale.