S-a întors ROATA. Patru TERORIȘTI au fost DECAPITAȚI în Afganistan

S-a întors ROATA. Patru TERORIȘTI au fost DECAPITAȚI în Afganistan

Membri ai unei miliții apropiate unui influent demnitar afgan au decapitat patru luptători afiliați grupării Statul Islamic (SI) într-o regiune instabilă din Afganistan. Aceștia au expus capetele teroriștilor pe un drum foarte frecventat.

Miliția fidelă lui Haji Zahir, vicepreședinte al parlamentului afgan, luptă de mai multe săptămâni împotriva combatanților autoproclamați ai SI în districtul Achin din provincia Nangarhar, unde SI a reușit să câștige teren în dauna rebelilor talibani. Haji Zahir a afirmat că SI a decapitat patru milițieni care îi erau apropiați, obligându-i să acționeze ca represalii. "Dacă ești decapitat, dacă fiul tău este decapitat, vă așteptați să li se ofere flori călăilor?", a declarat Zahir, informează Agerpres, citând AFP.  "Nu se aruncă cu flori în timpul războiului. Oamenii mor", a mai completat acesta. După ce i-au decapitat pe combatanții SI, milițienii săi au așezat capetele la vedere la marginea unui drum foarte frecventat din districtul Achin, potrivit unor lideri locali. "Dacă ei (combatanții SI) erau criminali, ar fi trebuit judecați", a explicat guvernatorul districtului, Haji Ghaleb. "Acest incident barbar nu ar fi trebuit să se producă niciodată", a mai spus el. Statul Islamic, care controlează vaste regiuni din Siria și Irak, a reușit în ultimele luni să se implanteze în provincia Nangarhar alungându-i pe rebelii talibani din propriul bastion.

 

Ne puteți urmări și pe Google News