Moștenirea pe care a lăsat-o în urmă regretatul artist a ajuns la cei care se vor bucura de ea. Apropiații regretatului interpret de muzică populară Petrică Mîțu Stoian au dezvăluit cine a primit în final ceea ce a lăsat artistul din punct de vedere artistic, dar și financiar.
Petrică Mîțu Stoian a lăsat o moștenire de peste 250.000 de euro, din care suma de 180.000 reprezenta valoarea a două mașini Mercedes, iar 70.000 de euro, drepturi de autor. Una dintre surorile artistului, Maria Tărchilă, a explicat spunea în august că va împărți alături de cealaltă soră ceea ce a lăsat cântărețul.
Ulterior, moștenitorii lui Petrică Mîțu Stoian au transmis că au decis că începând cu data de 29 decembrie 2022 să îi ofere lui Emil Badea dreptul exclusiv de a administra marca înregistrată cu numele regretatului interpret, să organizeze festivalul cu numele lui, să folosească imaginea, cântecele și numele artistului pentru o perioadă nelimitată de timp, pe orice teritoriu.
„Am luat această hotărâre știind bună colaborare, bazată pe prietenie și respect, dintre cei doi artiști și mânați de faptul că deși el a ajutat și susținut multe tinere talente, Emil Badea rămâne singurul artist din generația tânăra, cu care Petrică Mîțu Stoian a imprimat, de-a lungul vieții, un cântec în duet, chiar dacă ar fi putut să înregistreze și cu alții, dacă ar fi vrut! (…)
În altă ordine de idei, Emil Badea s-a dovedit a fi un om cu foarte mult bun simț, care nu a încercat să profite și să dobândească capital de imagine de pe urma decesului regretatului artist, noi fiind cei care i-am făcut propunerea de a prelua brandul Petrică Mîțu Stoian. Emil este un artist care a confirmat, un artist de succes, un om echilibrat, cu o familie frumoasă, un caracter puternic, dar și un producător serios”, au transmis aceștia. Familia regretatului interpret de muzică populară a mai transmis că intrarea va fi gratuită la Festivalul Petrică Mîțu Stoian. Data, ora, locația și alte detalii vor fi anunțate de producător, la momentul potrivit.