S-a descoperit gena care prezice cancerul pulmonar

S-a descoperit gena care prezice cancerul pulmonar

Cercetătorii au identificat recent o grupă de gene care sunt active mai ales la pacienţii cu cancer pulmonar, chiar şi în ţesuturile sănătoase ale acestora. În acest context, specialiştii sunt de părere că vor putea folosi respectivele gene pentru a prevedea eventualele îmbolnăviri de cancer pulmonar la fumători.

Ei adaugă că un supliment natural derivat din alimentele despre care se consideră că previn această formă de cancer este capabil să stopeze şi modificările precancerigene care apar în organism. "Chiar şi în cazul celulelor sănătoase sau premaligne observăm că există posibilitatea unei opriri a evoluţiei", a spus Andrea Bild, cercetător în cadrul Universităţii Utah, coautoarea studiului publicat în revista Science Translational Medicine. Principala genă este numită PI3K, iar efectele sale sunt exercitate asupra evoluţiei altor gene. Ea este prezentă în traheele fumătorilor, spun specialiştii, subliinind totodată că, în astfel de condiţii, nu mai este necesară supunerea fumătorilor la teste suplimentare, pe câteva dintre acestea considerându-le atât dureroase, cât şi periculoase. Canarul din mina de cărbune "Aceste celule sunt precum un canar într-o mină de cărbune", a spus specialistul Avrum Spira, de la Universitatea din Boston, într-un interviu telefonic acordat Reuters. "În ciuda faptului că dezvoltarea cancerului pulmonar se produce ascuns în plămân, depistarea lui fiind posibilă abia după ce boala s-a instalat, prezenţa acestor celule în organism sunt un semn clar al pericolului apariţiei afecţiunii. Sunt ca o fereastră spre plămân", adaugă specialistul. Potrivit statisticilor, fumatul provoacă 90% din totalul cazurilor de cancer pulmonar, care omoară anual aproximativ 1,2 milioane de oameni.

În ciuda raportului îngrijorător, s-a demonstrat că numai 10% dintre fumători ajung să se îmbolnăvească de cancer pulmonar, cele mai frecvente cauze ale decesului fiind în cazul lor afecţiunile cardiace sau atacul cerebral.

În ceea ce priveşte cancerul pulmonar, acesta este cu atât mai periculos cu cât simptomele sale sunt mai vagi în raport cu alte forme de cancer. Majoritatea pacienţilor ajunge să fie diagnosticată abia când boala este răspândită în organism şi nu mai poate fi tratată.

Ne puteți urmări și pe Google News