S-a dat verde la confiscarea extinsă a averilor

S-a dat verde la confiscarea extinsă a averilor

Camera Deputaţilor a aprobat actul normativ prin care averile ilicite ale persoanelor condamnate pentru infracţiuni precum corupţie, proxenetism sau trafic de droguri pot fi confiscate.

Deputaţii au adoptat ieri proiectul de lege privind confiscarea extinsă a averilor.

Potrivit actului nor­mativ, sunt supuse confiscării extinse şi alte bunuri decât cele menţionate în Codul penal în cazul persoanelor condamnate, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa cu închisoarea este de cinci ani sau mai mare. Vot cu peripeţii

Legea a fost adoptată cu 171 de voturi "pentru". Depu­taţii au reuşit să o aprobe după mai multe şedinţe amânate din cauza lipsei de cvorum. Pentru aprobarea acestei legi, a intervenit însuşi preşe­dintele Traian Băsescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şeful statului a trimis duminică o scrisoare celor doi pre­şedinţi ai Camerelor în care îi ruga să urgenteze adoptarea câtorva acte normative printre care şi acesta.

Aprobarea actului normativ a reuşit ieri abia din a doua încercare. La votul electronic proiectul nu a primit decât 162 de voturi "pentru", insuficiente pentru a fi adoptat. Avea nevoie de 164. Deputatul PDL, Doru Leşe a reclamat faptul că din greşeală a apăsat pe tasta de "abţinere". Drept urmare, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a propus reluarea votului prin apel nominal. INFRACŢIUNI ASOCIATE

Ce prevede legea

Confiscarea extinsă a averii este prevăzută pentru persoanele condamnate la mai mult de cinci ani de închisoare pentru infracţiuni precum proxenetism, trafic de droguri şi de persoane, spălare de bani, pornografie şi terorism, falsificarea de monedă sau valori, divulgarea secretului economic, deturnarea de fonduri, trafic de migranţi, corupţie, evaziune fiscală, trafic de organe.

Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţii ca: valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de cinci ani înainte şi dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit, iar instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale.