Pentru presa rusă, mai mult sau mai puțin independentă, manifestațiile declanșate de moartea afro-americanului George Floyd în mâinile polițiștilor americani sunt mană cerească. Sau, mai bine spus, pretextul de a analiza și eticheta SUA drept o țară „care nu mai poate respira" din cauza unei clase politice care nu a trecut nici acum testul globalizării și al recesiuniii economice”. Iată ce scrie Kommersant.ru:
“Revoltele care continuă în America pentru a doua săptămână consecutiv aruncă în aer spațiul informațional, trecând pe plan secund chiar și subiectul fără nicio concurență al pandemiei. Acest subiect "se încinge" cu fiecare zi care trece.
Mai contează dacă va fi introdusă starea de asediu în New York și în alte 40 de orașe din SUA, când în amenințătoarele filipice ale lui Donald Trump acesta spune despre guvernatorii lipsiți de voință că sunt "o grămadă de ratați" și amenință că va folosi armata americană pentru a înăbuși revoltele?
Cu alte cuvinte, armata să fie folosită acum nu la capătul pământului, ca să lupte împotriva "terorismului internațional", ci chiar împotriva americanilor, pentru suprimarea "terorismului intern" (termenul folosit de președintele american).
În plină pandemie la noi umblau zvonuri și se răspândeau fake news referitoare la o posibilă dizlocare de trupe în Moscova, zvonuri cărora primarul capitalei, Serghei Sobianin, le-a pus capăt la timp. Și iată ce curs au luat pe neașteptate lucrurile – armata nu este la Moscova, ci în suburbiile Washingtonului!
Pe Donald Trump îl înfurie faptul că America, pe care el a promis că o va face din nou măreață, a ajuns, după cum s-a exprimat el, de batjocură în ochii lumii întregi. Atâția ani s-a luptat împotriva „Al-Queda” (organizație interzisă pe teritoriul Federației Ruse) și a proiectului islamist global - și, iată, se pare că le-a scăpat cum au luat proporții proprii teroriști, ieșiți în stradă!
Imaginile care apar la buletinele de știri de la TV, prezentând mulțimile înfuriate, imagini cu care ne începem fiecare zi de după asasinarea afro-americanului George Floyd care înainte de a muri a reușit să horcăie "Nu pot să respir", provoacă senzația de déjà vu: așa ceva sau ceva asemănător noi am mai văzut deja în America, și nu doar o dată.
Este pur și simplu frapantă asemănarea exterioară a acestei povești cu evenimentele din 2014-2016, când președintele SUA, pentru prima dată în istoria țării, era afro-americanul Barack Obama. La sfârșitul lui 2014, revoltele rasiale au cuprins orășelul Ferguson (statul Missouri). Acest lucru s-a petrecut după ce curtea cu jurați l-a declarat pe ofițerul de poliție Darren Wilson nevinovat de moartea adolescentului de culoare Michael Brown, pe care îl împușcase.
După o pauză de cinci luni America a trecut prin noi turbulențe, generate de probleme nerezolvate din relațiile dintre organele de drept și reprezentanții comunității afro-americane. Un conflict similar, însă deja de o amploare mult mai mare, s-a petrecut la Baltimore, cel mai mare oraș din statul Maryland, situat la 60 km de Washington.
Moartea, ca urmare a reținerii de către poliție, a afro-americanului de 25 de ani Freddie Gray, a provocat proteste de masă care s-au transformat rapid în ciocniri înverșunate cu organele de drept, incendieri și jafuri. Moartea lui Freddie Gray a demonstrat faptul că din povestea cu Darren Wilson nu au fost trase învățăminte: mecanismul conflictului rămăsese neschimbat.
A devenit evident faptul că pe harta Americii pot apărea în orice moment multe focare noi de instabilitate. Este doar o chestiune de timp când își vor face apariția.Iată că după încă un an și ceva, în iulie 2016, America a fost cuprinsă de un nou val de revolte rasiale, care a cuprins Texasul, Minnesota și Louisiana. Protestele au izbucnit după asasinarea a doi americani de culoare, Filando Castil și Alton Sterling, împușcați după conflicte cu polițiști. Revoltele au ajuns până la New York și Chicago.
Atunci, în 2016, și-a anunțat cu toată puterea existența mișcarea "Viețile negrilor sunt importante", care dă tonul și la protestele de astăzi. Mama unuia dintre morți, Valerie Castil, a făcut apel la protestatari să nu depășească cadrul demonstrațiilor pașnice. Și, fiindcă veni vorba, încă de pe atunci a fost marcată linia de ruptură dintre guvernare și protestatari, care au tras din vechiul conflict dintre organele de drept și reprezentanții comunității afro-americane concluzii contradictorii.
Fostul primar al New York-ului în perioada 1994 - 2001, Rudy Giuliani, care astăzi face parte din echipa președintelui Trump, s-a năpustit asupra mișcării "Viețile negrilor sunt importante": "Este o mișcare rasistă - în primul rând, pentru că ne dezbină. Toate viețile sunt importante – viața albilor, a negrilor, toate. În al doilea rând, această mișcare nu protestează când la Chicago la fiecare 14 ore cineva este ucis și 70-80% dintre crime sunt comise de negri", a explicat Guliani într-un interviu pentru Fox News.
Ținând cont de toate acestea, s-ar putea spune că povestea se repetă și America se mișcă în cerc. Pur și simplu în perioada 2014-2016 președintele SUA a fost un afro-american, Barack Obama, care recunoștea problema samavolniciei poliției și necesitatea reformei organelor de drept, dar care nu a făcut, de fapt, nimic ca să o rezolve.
În ceea ce-l privește pe președintele Trump, pentru el această reformă în general nu se află pe lista de priorități. Actualul șef al Casei Albe împreună cu echipa sa din care fac parte oameni precum Rudy Giuliani consideră că provocarea i-a fost lansată țării de cei care încalcă legea și de "teroriști interni", ale căror acțiuni trebuie suprimate rapid și dur, făcând America "din nou măreață".
Atrage atenția faptul că Donald Trump încă se mai gândește dacă are sens să adreseze un mesaj special națiunii, în timp ce Barack Obama, la vremea sa, a făcut acest lucruri fără să stea pe gânduri. Pentru Trump toate acestea - chiar dacă reprezintă ceva incredibil de exagerat până la nivel național - sunt o situație excepțională de amploare regională.
Oricât de mare ar fi tentația de a spune că în America deja am mai trecut prin așa ceva de multe ori, o privire mai atentă asupra situației ne duce cu gândul că aceasta este totuși o poveste oarecum alta, pentru că protestele sunt de un alt nivel calitativ. Și zilele acestea avem de-a face cu ceva mai mare decât o nouă poveste despre samavolnicia poliției și relațiile tensionate dintre America albă și America neagră, în cursul căreia pe ecranele televizoarelor au început să apară activiștii mișcării "Viețile negrilor sunt importante".
În realitate, acesta este doar vârful aisbergului. Atunci ce reprezintă iceberg-ul în sine? Urmărind zi de zi evenimentele din America, se pot găsite suficiente știri care ies din schema obișnuită de confruntare rasială. Pogromul din biroul CNN, gloanțele de cauciuc care zboară spre producătorul agenției Sputnik, apărarea eroică a restaurantului rusesc din New York unde s-au ridicat umăr la umăr armeni și azeri și imediat imagini în care americanii albi și negri stau umăr la umăr și scandează cuvintele lui George Floyd: "Nu pot respira". Lista poate continua.
De fapt, acestea sunt proteste nu sunt pur și simplu doar împotriva samavolniciei poliției. Acestea sunt proteste împotriva establishmentului, împotriva sistemului cu care o parte a Americii (atât albă, cât și negră) are vechile sale socoteli. Țara se confruntă cu un atac acut de asfixie publică, pronunțând de mii de ori: "Nu pot respira".
Propria recunoaștere prin luptă protestele au făcut-o în toamna anului 2011 în cursul acțiunilor mișcării, cam uitate astăzi, Occupy Wall Street din New York, care s-a întins în alte țări din Occident și chiar a dat naștere la luări de poziție împotriva regimurilor de neschimbat din Orientul Mijlociu.
Destinatarul acelor proteste din America și din lumea occidentală a fost politica economico-socială a guvernelor care nu a trecut testul globalizării și al crizei financiare mondiale și care adeseori crăpa la încheieturi.
Forța motrice din spatele protestelor care purtau un caracter pașnic a devenit clasa de mijloc și tineretul, ambele vulnerabile social. Adunându-se în Manhattan, protestatarii au trimis autorităților semnalul problemelor cu care trebuie făcut urgent ceva. Ca răspuns, poliția a pus la punct tehnici de dispersare a mulțimii, iar primarii celor mai mari orașe, acționând cu anticipație, au pus de acord un plan de acțiune privind lupta cu cei nemulțumiți.
În cele din urmă, America sistemică a învins-o pe cea non-sistemică, care crede cu naivitate în puterea protestelor pașnice. Nici nu se putea într-alt fel, ținând cont de categoriile de greutate incomparabile ale părților implicate în confruntare. Manhattanul a fost curățat, iar locuitorii săi au fost condamnați ca și pe viitor să-și ducă și să-și acumuleze protestul, furia în interior și să aștepte un nou moment pentru a și le exprima.
"Unde este Occupy Wall Street? FBI-ul a rupt totul în bucăți! A dizolvat totul în acid !", constata în iunie 2017 președintele rus Vladimir Putin, la întâlnirea cu membrii Camerei Publice. Referindu-se la America, Vladimir Putin și-a exprimat atunci gândul că "acolo clocotește doar ce se permite".Cu toate acestea, America nesistemică "dizolvată în acid" a reușit totuși să se ridice în picioare din acid. În 2016, președinte a devenit nesistemicul Donald Trump, care, ironia sorții, acționează ca cel mai violent apărător al sistemului pe care la denunțat atât de furios, mergând la alegeri.
În luna noiembrie America va trebui să decidă dacă este pregătită să aibă încredere în el pentru a doua oară. Se pare însă că, oricum ar sta lucrurile, nu-i va fi mai ușor să respire. Va fi încă și mai greu și mai fierbinte”.