Sursa: EVZCred că un gazetar nu este niciodată suficient de suspicios. Deseori, consecințele unui eveniment din câmpul atenției jurnalistice, care pare la început să fie sub semnul întâmplării, se dovedesc în timp deosebit de importante pentru un scenariu aflat în desfășurare. Evenimentul devine astfel parte din scenariu și își pierde aparentul caracter aleator. Experiența m-a învățat că nimic din ceea ce pare la prima vedere nu are legătură cu realitatea, ci doar cu un scop urmărit. Un asemenea eveniment, unul produs de Ambasada Rusiei în România, mi-a atras atenția acum mai bine de șase ani.
La sfârșitul anului 2018, un text bizar, postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România, încerca imposibilul: desființarea imaginii dezastruoase, de bandă de criminali, violatori și tâlhari, pe care Armata Roșie a lăsat-o în urma ei în țările pe unde a trecut spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, și înlocuirea ei cu una idilică, identică cu aceea evocată de literaturnicii anilor `50 sub semnul lui „Stalin și poporul rus/Libertate ne-au adus”.
Într-un editorial publicat la câteva zile, eram de părere că textul postat merita toată atenția. Cu atât mai mult cu cât, ceea ce au avut diplomații ruși acreditați la București de transmis românilor se adresa și vorbitorilor de limba rusă de oriunde, pentru că textul apărea și în limba Armatei Roșii.
În el se arăta că „În presa occidentală și cea românească apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale”. Ele, publicațiile astea, ar încerca „insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori care nu știau de nicio milă față de populația civilă”.
Mai grav decât atât, atrocitățile comise de soldații Armatei Roșii ar fi doar niște invenții preluate de la Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei, multiplicate și replicate de foștii aliați ai URSS în timpul Războiului Rece. Soldații sovietici nici nu ar fi avut cum să comită vreun deranj în țările ocupate, spuneau diplomații ruși de la București, pentru că însuși Iosif Vissarionovici Stalin le-ar fi interzis așa ceva, printr-un ordin prin care a decis că „Populația rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu legea marțială. În teritoriul cucerit, relațiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovați de violență și de viol vor fi împușcați.”
Un argument care te lasă cu gura căscată: A zis Stalin! Este știut că Stalin ce spunea, aia și făcea, era un veritabil gentleman preocupat de adevăr și de respectarea celor mai înalte valori umanitare. Ca să dau un singur exemplu la temă, în cartea „Dialoguri cu Stalin”, comunistul sârb, Milovan Djilas, general locotenent al Armatei de Eliberare Națională și vice-premier al Iugoslaviei în perioada 1945-1954, povestește cum la protestul sau față de actele criminale comise de soldații ruși, Stalin i-a replicat: „Cum așa, dumneavoastră nu puteți înțelege că un soldat care a trecut mii de kilometri prin sânge, foc și foamete vrea să se distreze cu o femeie?”.
În finalul textului postat, diplomații ruși plasau și o întrebare retorică: „Cine beneficiază de pe urmele uleiului veninos al minciunii pus pe focul rusofobiei, infiltrat în conștiința publică a poporului român, după mulți ani de la încheierea ostilităților în Europa? Oare acest lucru se datorează apropierii aniversării celor 75 de ani de la eliberarea României de către Armata Roșie?” Asta să fi vrut să transmită diplomații, că România a fost eliberată de către Armata Roșie și că ar avea chef de o aniversare? Nu, nu credeam asta, ci că aveam de a face cu un „Balon de încercare”. Să vedem de ce!
Comentariile stârnite de postare au fost furios-prompte. Fără a putea fi reproduse cele mai multe, ele au șters pur și simplu pe jos cu punctul de vedere publicat, într-o reacție cvasi-unanimă. Foarte interesant, în majoritatea se invocau cele suferite și povestite în familie de rudele care au fost fie victime, fie martore ale atrocităților care au marcat ocuparea României de către Armata Roșie. La fel, preluările de către media și comentariile de acolo s-au bazat pe „Ceea ce au trăit și îndurat bunicii noștri”. Alte comentarii au trimis foarte la obiect și bine documentat la evenimente istorice în măsură să pulverizeze pledoaria diplomaților ruși.
Deci, ce i-o fi apucat pe cei de la Ambasadă, m-am întrebat în editorialul meu. Nu se așteptau la asemenea reacții? Ba da, se așteptau! Nu de o asemenea virulență poate, dar se așteptau! Bine, și atunci de ce s-au apucat să vorbească de frânghie în casa spânzuratului? Au făcut-o deliberat, au urmărit ceva anume? Întrebam asta, pentru că nu puteam pleca de la ipoteza că un diplomat al Federației Ruse acreditat la București a prelungit sărbătorirea Nașterii Domnului mai mult decât se cuvine și s-a decis să dea buzna în Istorie și pe net beat pulbere, pentru a drege pe cont propriu imaginea eroicei Armate Roșii. Dacă ar fi fost așa, postarea ar fi fost urgent înlăturată și, în cel mai pur stil cehovian, consacrat nu doar în literatură, dar și de diplomația rusă, peste întreaga poveste s-ar fi așternut liniștea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Îmi era imposibil sa cred asta, nu doar pentru că postarea nu a fost imediat înlăturată din spațiul virtual oficial al Ambasadei Rusiei în România, ci și pentru că diplomații ruși sunt ofițeri de informații externe riguroși și disciplinați, fie ai SVR, fie ai GRU, și de niciunul dintre gesturile lor publice nu poate fi străină Moscova. Nu am cum să-mi imaginezi un ofițer activ de spionaj preocupat de teme istorice până la a-și risca postul și cariera. Drept care, spuneam în editorialul meu intitulat „Spionajul rusesc face teste pe români!”, că mesajul cu pricina a fost unul gândit de la Centru și a vizat exact reacțiile despre care am vorbit mai sus, mai precis, volumul și intensitatea acestora.
Moscova dorea să afle cât din ceea ce au pătimit românii în urma prezenței sovietice pe teritoriul țării mai este prezent în conștiința națională. Au aflat! Au obținut astfel gratis o informație de o importanță crucială pentru aparatul lor de propagandă și politică externă. Rămâne de văzut cum se va adapta atitudinea lor față de România în funcție de asta. Cel mai probabil, spuneam în editorialul meu, vor deveni tot mai amenințători. Tocmai aflaseră că este inutil să o facă pe prietenoșii.
Am revenit asupra acestui subiect la câteva luni după ce trupele Armatei Roșii au invadat Ucraina într-un alt editorial: „În decembrie 2018, spionajul rusesc a făcut un important test pe români!”. Îmi răspundeam la întrebarea din primul, cel scris imediat după postarea de pe site-ul Ambasadei Rusiei: „Ce i-o fi apucat?” Găsisem răspunsul:
„Evenimentele mi-au confirmat ipoteza presupusă: ofițerii de informații cu acoperire diplomatică au primit ordin din Centralele lor să testeze natura și intensitatea sentimentelor populației României față de Federația Rusă, succesoarea Uniunii Sovietice. De ce? În vederea invadării și ocupării militare a Ucrainei. În geometria complexă a acestui act criminal, starea de spirit a românilor, vecini proximi ai ucrainenilor, cetățeni ai unui stat NATO și membru al UE, era un factor important.”
Dar nu doar viitoarea reacție față de invadarea Ucrainei era testată la sfârșitul lui 2018 de ofițerii de informații externe acreditați la București sub acoperire diplomatică, ci și permeabilitatea românilor față de vectorii interni de propagandă și influență politică favorabilă Kremlinului. Termometrul cu care ni s-a luat temperatura acum mai bine de șase ani le-a arătat specialiștilor ruși în dezinformare și influențare externă ce au de făcut. Au folosit metoda „Cal Troian”. Și-au îmbrăcat scenariul în cel mai neaoș strai, în ițari, ie, chimir și suman, și cu cușmă dacică pe frunte, în acorduri de „Dulce Românie!” au pornit către Palatul Cotroceni. Au ratat de puțin intrarea.
