Rușii au recunoscut ceea ce știa toată lumea. Au bombardat Odesa și au făcu praf acordul semnat cu câteva ore mai devreme

Rușii au recunoscut ceea ce știa toată lumea. Au bombardat Odesa și au făcu praf acordul semnat cu câteva ore mai devremeSursa foto: Vetre Antanaviciute-meskauskiene | Dreamstime.com

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus a recunoscut oficial că bombardamentul asupra portului din Odesa a fost lansat la ordinul Kremlinului. Acordul semnat vineri nu a valorat nimic.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din Rusia, a făcut un anunț care lămurește problema bombardării portului Odesa. Acțiunea a avut loc, sâmbătă, și în primă fază, oficialii de la Kremlin negaseră că ar fi fost implicați în ceea ce însemna practic o încălcare a acordului la care se ajunsese, vineri. Și care permitea ca cerealele din Ucraina să tranziteze Marea Neagră.

Rusia a recunoscut că a bombardat Odesa

Așadar, Maria Zaharova a făcut anunțul pe Telegram. „Rachetele Kalibr au distrus infrastructura militară din portul Odesa cu o lovitură de înaltă precizie.”

„Rușii ne-au spus că nu au absolut nimic de-a face cu acest atac și că cercetează problema foarte atent”, afirma ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, la câteva ore după loviturile cu rachete.

Ucraina l-a acuzat sâmbătă, 23 iulie, pe președintele rus Vladimir Putin că a "scuipat în fața" ONU. De asemenea, Zelenski, liderul ucrainean, susține că același tratament l-a primit și Turcia prin bombardarea portului Odesa. În plus, Moscova e nevoită să își asume 'întreaga răspundere' a eșecului acordului privitor la exportul de cereale, semnat vineri, 22 iulie, la Istanbul.

Prin gestul de a bombarda cu rachete portul Odesa, Vladimir Putin a „scuipat în fața secretarului general al ONU, Antonio Guterres, și a președintelui turc Recep (Tayyip) Erdogan, care au depus eforturi uriașe pentru a ajunge la acest acord”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko. Ucraina a precizat de asemenea că Rusia își va asuma „întreaga răspundere” a eșecului acordului privitor la exportul de cereale.

Acordul care fusese semnat vineri

Moscova a decis să atace portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului, a informat sâmbătă, 23 iulie, Comandamentul Operațional Sud pe rețeaua Telegram.

Ucraina și Rusia au semnat vineri, 22 iulie, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia și ONU. Acordurile erau legate de exportul de cereale ucrainene și de produse agricole prin Marea Neagră. Kievul și Moscova au semnat două texte identice, dar separate, la solicitarea Ucrainei. Țara invadată a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia.