Sfârșit de domnie la Moscova.
Cu o săptămână înainte, datele preliminare arătau deja prost. De 9 Mai, prin Piața Roșie urma să defileze cam un sfert din tehnica blindată scoasă la paradă în anii precedenți: „patru companii de tancuri, patru divizioane anti-aeriene, vreo 100 de vehicule diverse”, atât știam eu. Când colo, au defilat numai 50 de vehicule, plus un singur tanc. Iar acela era de muzeu: un T-34 din anii celui de-al doilea război mondial, recuperat cu ceva vreme în urmă din depozitele armatei... laoțiene.
Pe vremea lui Papașa Stalin, tancul T-34 era ultimul răcnet al tehnicii militare. Dar de atunci a trecut aproape un secol și, e de înțeles, motorul bătrânului tanc laoțian e cam pe ducă. Așa că, după ce a traversat piața la paradă, tancul singuratic era așteptat de un trailer, după colțul mausoleului lui Lenin. Când să-l urce pe platformă, s-a blocat ambreiajul dreapta și tancul veteran s-a prăbușit pe-o rână, cu o bubuitură sonoră. Oficialii ruși, care tocmai se îndreptau spre depunerea de coroane, au înlemnit cu ochii spre cer, auzind bubuitura: o fi vreo dronă ucraineană?
Filmulețul comic cu tancul răsturnat și oficialii ruși înspăimântați a devenit viral pe Internet, ceea ce a umbrit alte aspecte, mai importante. Concret, la defilare au participat peste 8.000 de militari, dar dintre aceștia foarte puțini erau combatanți. Dacă în anii precedenți defilau diviziile mecanizate, cu mașinile lor de luptă ”BMP”, cu autotunurile ”Msta” și sistemele de artilerie reactivă ”Grad”, de această dată au bătut pas de gâscă prin fața tribunei Garda Rusă, școlile militare, Trupele feroviare și Poliția militară. Iar tehnica de luptă blindată a lipsit aproape cu desăvârșire.
Comentariile ironice privind aspectul sărăcăcios, chiar comic de jerpelit al paradei de 9 Mai au mascat alt aspect, mult mai important: președintele Chinei, Xi Jinping, a ”uitat” să-l felicite pe omologul său rus, cu prilejul Zilei Victoriei. La chinezi, politețea e o artă – ceea ce exclude asemenea ”omisiuni”. Iar relațiile ruso-chineze nu par a se fi deteriorat, de la ultima mea analiză ( https://evz.ro/elefantul-si-soricelul.html ). Și atunci? Poate că domnul Xi știe că urmează ceva, și nu vrea ca relațiile cu viitorul lider rus să fie grevate de amintirea unor gesturi nepotrivite. Asta ar explica și brusca activizare a diplomației chineze, care deodată pare să fi depășit etapa generalităților frumoase, trecând la discuții aplicate cu liderii europeni.
Alunecarea spre Dreapta.
În noaptea de 23 august 1944, după anunțul radiofonic al Regelui Mihai, bucureștenii au ieșit în stradă, voioși nevoie-mare: ”Pace! E pace!”. Ăstimp, zeci de mii de militari români erau luați prizonieri de ruși. Iar dis-de-dimineață, Luftwaffe a și început să bombardeze Bucureștii. Și acesta nu a fost decât preludiul a aproape o jumătate de veac de ocupație moscovită directă sau indirectă.
Asemenea antecedente mă determină să privesc cu scepticism naivitatea celor care se așteaptă ca, peste noapte, dispariția fizică și/sau politică a domnului Putin să readucă Rusia în rândul statelor civilizate. Și nu sunt singurul care privește cu reținere schimbarea domnilor de la Kremlin: la fel vede lucrurile și jurnalistul Indrek Kannik, fost ministru al Apărării, fost analist-șef al Serviciului de Informații Externe al Estoniei. În viziunea sa, Rusia a pierdut războiul la nivel strategic, iar lupta pentru putere în Rusia post-Putin stă să înceapă. De-o parte sunt ”patrioții naționali”: coloneii și maiorii furioși pe Putin și pe generalii ruși care i-au trimis să moară în Ucraina. Pentru ei, Putin e prea ”moale”: Rusia ar trebui să opteze pentru mobilizarea militară și economică totală și să nimicească Ucraina, cu orice preț.
De cealaltă parte sunt ”progresiștii”, care înțeleg dificultățile economice și sociale pe care le va întâmpina Rusia, din cauza sancțiunilor: pentru ei, Putin devine prea „nebun”. Dar ei nu au, de fapt, nicio șansă să acceadă la Putere. Așa cum tancul laoțian a luat-o razna spre dreapta, până a ajuns cu burta-n sus, și Rusia stă să alunece spre Dreapta extremă, cu consecințe catastrofice. Sub influența ”patrioților naționali”, o parte tot mai mare a elitei „consideră că este deja prea târziu, că Rusia va trebui să oprească temporar războiul pentru a lansa reforme interne radicale cu epurări ample, redistribuirea proprietății și impunerea ideologiei de stat”, astfel încât Rusia să poată curând reîncepe războiul, cu șanse mai bune. Fiindcă, așa cum se exprima recent liderul ultranaționalist rus Igor Girkin, într-un interviu difuzat de Reuters: „războiul se va termina fie cu drapelul rus la Kiev, fie cu înfrângerea Rusiei.”
Doamna 60%.
Precum puteți constata, viziunea domnului Kannik este în esență o viziune politică. Eu, ca militar, văd lucrurile oarecum altfel. Cu mulți ani în urmă, cei care m-au învățat meserie mi-au destăinuit un lucru fundamental: „Nu scăpa niciodată din ochi banul! Circuitul banilor dezvăluie raporturile reale de Putere!”
Vă propun deci un experiment mintal. Să presupunem că destrămarea URSS m-a prins în funcția de director general al unei schele producătoare de gaz, undeva prin Extremul Orient, pe lângă Irkutsk. Pe valul privatizărilor sălbatice din anii 1990, am devenit proprietarul respectivei exploatări de gaz. În deceniile care au urmat, cererea de gaz pe piețele internaționale a crescut permanent: încă din 2007, China vecină a devenit importator net de gaz, iar din 2013 dependența sa de importuri a trecut de 30%. Știu bine, turkmenii livrează gaz către PetroChina la prețul de 334$ mia de mc. Aș fi interesat să-mi vând și eu producția: frontiera chineză e relativ aproape, la 1.100 km. Dar legile ruse mă obligă să discut cu chinezii numai prin Gazprom, adică prin Moscova, care e la 5.200 km depărtare. Nu am încotro: Gazprom e proprietarul conductelor. Iar Moscova le cere chinezilor 400 $ mia mc. Din care 160-170$ îmi revin mie, producătorul: eu mă aleg cu o barcă pe fluviul Amur, șefii de la Moscova se aleg cu vile în Toscana și iahturi în insulele grecești...
La un mod mult mai elevat, acest mecanism – Statul extractiv - este descris în detaliu de Daron Acemoglu și James A. Robinson în lucrarea lor De ce eșuează națiunile, disponibilă și în limba română. Vedeți, de aceea este nevoie de parade militare în Piața Roșie: ca provinciile să știe de frica Moscovei și să-i plătească Capitalei parazitare partea leului, 60%. Dar când la paradă scoți un singur tanc, și acela import Laos, e o invitație directă la rebeliune. De aceea Putin are zilele numărate, iar elitele moscovite vor împinge în locul său la Putere alt ”șoim”. Dar nu va fi de ajuns pentru a menține provinciile în ascultare: revin ”vremurile tulburi”. Se zvonește că oficialii și elita de afaceri a Epocii Putin și-au pregătit evacuarea: sigur noii stăpâni vor încerca să le pună în cârcă povara înfrângerii, declarându-i trădători.
Mentalități și absurdități.
Cum adică? După ce ai pierdut piețe pentru care te-ai bătut decenii, după ce ai risipit o imagine publică la care s-a lucrat un secol, după ce ai pierdut capitalul politic acumulat de-a lungul a trei generații și ai distrus o putere militară pentru care neam de neamul tău a răbdat foame – nu accepți că ești pe un drum greșit și încă mai speri să reîncepi curând aventura militară? Pare o reacție absurdă, dar să nu uităm că generația care conduce astăzi Rusia s-a născut în vremurile sovietice. De mici li s-a șoptit permanent la ureche: voi sunteți cei care veți zdrobi capitalismul în putrefacție! Voi sunteți cei care veți extinde frontierele Uniunii Sovietice până la cercul antarctic! Voi veți realiza visul de aur al lui Marx – Engels – Lenin - Stalin!
Condiționarea psiho-afectivă de durată, începută din prima copilărie – într-un cuvânt mankurtizarea - a dat rezultate. Cei care azi conduc Rusia, cei care o vor conduce mâine, siloviki, sunt căliți precum oțelul: imuni la eșec, surzi la vaietele poporului lor, nepăsători la priveliștea mormanelor de cadavre. Supraoameni sovietici într-o lume post-sovietică. Iar drapelul lor este purtat de Omul-cu-Barosul, recidivistul Prigojin, pe care unii îl consideră încă de pe acum ”președintele interimar al Rusiei”. Dânsul este noul punct de referință în jurul căruia au început să se regrupeze elitele Kremlinului: fostul ministru adjunct al Apărării, Mihail Mizințev, s-a înrolat în Wagner, ca adjunct al său; postările agresive ale fostului prim-ministru și președinte, Dmitry Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, reflectă pozițiile sale; chiar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, și-a trimis fiul să lupte alături de Wagner. Și se va realiza previziunea lui Vladimir Juškin, șeful Centrului Baltic de Studii Rusești: „După pierderea Ucrainei, va apărea o nouă dictatură în Rusia: cea a patrioților naționali. Și primul lucru pe care îl vor face va fi să-și regleze conturile cu trădătorii". O nouă epurare, în stil clasic moscovit.
Mentalitățile nu se schimbă decât prin primenirea mai multor generații. Avem multiple exemple, chiar din rândul unor popoare pe care le considerăm cu prea multă ușurință total europene și integral civilizate. Imperiul austro-ungar a răposat acum un secol, dar ifose imperiale față de popoarele vecine se regăsesc, constant, în atitudinea unora dintre austrieci, unora dintre unguri. Iar pretenția unor politicieni unguri de a cere Croației o halcă de teritoriu cu acces la Adriatică, sau de a solicita Ucrainei să ”retrocedeze” Ujgorodul nu e cu nimic mai prejos decât ifosele acelor siloviki ruși care, aflați pe traiectoria spre înfrângerea finală, nu încetează să viseze la „reînceperea războiului, cu șanse mai bune de a nimici Ucraina”.
Să ne pregătim, deci, pentru un război lung. Fiindcă, după faza caldă a ostilităților, cei care vor conduce din toamnă destinele Rusiei nu vor putea și nici nu vor vrea să accepte verdictul armelor, și ne vor împinge într-un Război poate nu chiar Rece, dar în mod sigur Răcoros. Care va dura ani buni, mai precis până ce actualele elite ruse, de ascendență sovietică, vor ieși de pe scenă. Iar lichidarea sechelelor imperialismului sovietic va dura multe decenii, răstimp în care va trebui să trăim alături de un Stat care, sub multe aspecte, va fi asemănător Germaniei anilor 1930...
Urmăriți varianta video, AICI.