În fața agresiunii Rusiei, UE prevede sume uriașe pentru apărare, drone, informații și cyberspațiu
- Tudor Borcea
- 22 martie 2019, 12:22
În așteptarea Fondului european de apărare, care ar trebui să beneficieze de 13 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, Comisia de la Bruxelles a lansat „Programul european de dezvoltare a industriei de Apărare, alocând deja, pentru doi ani, 500 de milioande de euro
Marți, Comisia Europeană a defalcat această anvelopă financiară destinată favorizării „dezvoltării comune a capacităților de apărare în cursul perioadei 2019-2020”. Astfel, mai multe domenii prioritare au fost definite. Domeniul „informații, comunicații securizate și cyberspațiu”, care acoperă capacitățile în materie de cyberapărare, spațiu și supraveghere maritimă, vor primi o finanțare de 182 de milioane de euro.
Peste 80 de milioane de euro vor servi la dezvoltarea „capacităților de detectare a amenințărilor NRBC (nuclear, radiologic, bacteriologic, chimic) sau a sistemelor anti-drone.
O finanțare de 71 de milioane de euro va fi destinată creșterii capacității „desfășurării operațiunilor de precvizie”. Adică susținerea actualizării și dezvoltării noilor generații de capacități de lovire cu precizie la sol, de capacități de combat la sol, de capacități de luptă antiaeriană și de viitoare sisteme navale”, notează Opex 360.
Pe de altă parte, o finanțare de 27 milioane de euro va servi la susținerea tehnologiilor de apărare inovante, în special în domeniile inteligenței artificiale, realității virtuale și digitale.
Două proiecte au fost reja reținute pentru o atribuire directă pentru că sunt esențiale pentru „autonomia strategică a Franței”. Astfel, programul ESSOR (European Secure Software Defined Radio), dezvoltat de Franța, Italia, Spania, Polonia, Suedia și Finlanda, va primi 37 de milioane de euro. Al doilea program este cel de dezvoltarea de drone MALE RPAS (sau Eurodrone), implementat de Airbus, Dassault Aviation și Leonardo. 100 de milioane de euro vor fi alocați pentru acest program.
Proiectul dronei MALE a fost obiectul unei declarații de intenție semnată în mai 2015 de Franța, Germania și Italia. Apoi, în septembr 2016, Spania s-a alăturat programului.
Potrivit industriașilor implicați, drona MALE, care va putea fi și înarmată, se va caracteriza „prin adaptabilitatea sa la misiuni, garantând o superioriate operațională în materie de informații, supraveghere și recunoaștere inclusiv în vastele teatre de operațiuni”.
Franța a anunțat că vrea să se doteze cu „6 sisteme Eurodrone” compuse fiecare din trei vectori aerieni și două stații la sol, până ân 2025.