Rusia a respins speculațiile conform cărora ar fi intrat în incapacitate de plată. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a avut o primă reacție după ce Rusia a intrat în incapacitate tehnică de plată. El a precizat că este vorba despre știri false.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a catalogat drept știri false informațiile cu privire la intrarea în incapacitate de plată (default) a Rusiei. Un default oficial ar fi mai mult simbolic, având în vedere că Rusia nu se poate împrumuta la nivel international. De altfel nici nu are nevoie să o facă datorită veniturilor mari din petrol şi gaze.
„Este fals să vorbim despre incapacitate de plată”, a reacţionat Dmitri Peskov.
El a precizat că speculațiile cu privire la incapacitatea de plată a Federaţiei Ruse sunt „neîntemeiate”, deoarece „plata în valută străină s-a făcut în mai”.
Peskov a spus că Rusia a făcut plăţi pentru obligaţiunile scadente în luna mai şi că faptul că acestea au fost blocate de Euroclear din cauza sancţiunilor occidentale împotriva ţării sale nu este problema Rusiei. Declarațiile lui Dmitri Peskov vin în contextul în care economiștii au estimat că Rusia este pe cale să intre în default tehnic (încetare de plăți). Ei au făcut aceste aprecieri deoarece nu a apărut nici o informație cu privire la plățile făcute către investitorii ce deţin obligaţiuni internaţionale rusești.
Duminică seara s-a încheiat perioada de grație de 30 de zile pentru plata dobânzii la obligaţiunile de 71,25 milioane de dolari şi 26,5 milioane de euro. Termenul de plată a expirat pe 27 mai.
Ce se întâmplă în Rusia
Prima dată când Rusia nu a putut să-și achite datoria externă a fost în timpul revoluţiei bolşevice. Revoluţionarii au decis să respingă datoria externă a imperiului ţarist, iar în 1918, Lev Troţki i-a anunţat pe creditorii occidentali spunându-le: „Domnilor, aţi fost avertizaţi”.
Ultima neîndeplinire de obligaţii privind datoria suverană în ruble datează însă din 1998 când criza financiară a provocat devalorizarea dramatică a rublei. Moscova a fost forțată să oprească plăţile pentru obligaţiunile sale de stat.
De data asta, situaţia este diferită. Moscova are aproximativ 40 de miliarde de dolari în obligaţiuni străine în circulaţie şi trebuie să onoreze plăţi de aproximativ 2 miliarde de dolari până la sfârşitul anului. Datorită sumelor obținute din vânzarea de petrol şi gaze, Moscova are poate face faţă plăţii dobânzilor. Dar nu poate efectua aceste plăți din cauza sancțiunilor impuse de Occident, după invadarea Ucrainei, pe 24 februarie.
Până la declanșarea acestui război împotriva Ucrainei, un default suveran părea de neconceput, Rusia fiind evaluată cu gradul recomandat investiţiilor.