Federația Rusă, alături de o mână de state precum Angola, Burundi, Nicaragua și Siria, a atacat politica de vize a SUA și au încercat să obțină o rezoluție a Adunării Generale a ONU pentru a muta reuniunile ONU în Europa, la Geneva sau Viena, și a retrage New York-ului actualul statut.

Încercările au fost întâmpinate cu opoziția majoră a statelor membre ale ONU. Acțiunea continuă demersuri anterioare la nivelul a cel puțin două comitete în care Rusia și Iranul au întârziat deschiderea lucrărilor pentru a protesta pentru refuzul sau întârzierea vizelor pentru diplomații pe care doresc să-i acrediteze la aceste reuniuni ONU.

În tentative de a muta discuțiile comitetului 1 pentru dezarmare al ONU în Europa, votul a reunit doar 17 susțineri și 66 voturi împotrivă. Anterior, în noiembrie, un vot similar la nivelul unui comitet a întrunit doar 18 voturi pentru, 69 împotrivă și 72 de abțineri. Și de această dată, susținătorii au fost China, Kazahstan, Siria, Iran, un număr de state din America latină și din Africa între care Burundi, Cuba, Venezuela și Nicaragua.

Substratul acestor demersuri vine din obișnuința Rusiei, dar și a altor state, de a folosi vizele pentru participarea la Adunarea Generală a ONU pentru ca ei și familiile lor să circule în interiorul Statelor Unite, cu diferite motive. Majoritatea se leagă în mai mică măsură de acțiuni teroriste cât de acțiuni legate de spionaj, curierat ilegal și livrări de diverse bunuri sub acoperirea diplomatică și cu protecția oferită curierului diplomatic și bagajelor sub această protecție.

Rusia s-a supărat pentru că 18 diplomați ai săi nu au primit vize pentru cea de-a 47-a reuniune a Adunării Generale a Națiunilor Unite, în timp ce Iranul, la rândul său, susține că 58 de diplomați s-au confruntat cu restricții ale vizelor în cazul deschiderii sesiunii Adunării Generale a ONU din Septembrie. SUA a comunicat că a emis nu mai puțin de 160 de vize pentru delegația rusă la ONU, o sumă enormă comparative cu numărul de personal care are acces la Națiunile Unite în cadrul Adunării Generale, nefiind sigură care e destinația tuturor acestor diplomați trimiși de către Rusia “în pregătirea discuțiilor oficiale”.

Chiar dacă există numeroase asemenea dispute între SUA și statele membre legate de vize și acces la Adunarea Generală a ONU, este pentru prima dată când reacția a fost aceea de a bloca lucrările comitetelor, o variantă nouă care deschide noi probleme pentru diplomații în organismul multilateral.

Potrivit acordului care a amplasat sediul Națiunilor Unite la New York, acord semnat în 1947 de către Secretarul General Trygve Lie și Secretarul de Stat American George Marshall, articolul 11 interzice SUA să impună restricții de călătorie la ONU statelor membre și reprezentanților acestora. Pe de altă parte, Congresul American a adoptat o rezoluție comună a celor două camera prin care permit SUA să restrângă dreptul la viză din motive de securitate, liberul acces la ONU făcându-se “fără să constrângă sau să diminueze în orice fel, să slăbească dreptul SUA de a salvgarda propria securitate și să controleze deplin intrarea străinilor pe teritoriul SUA în orice loc dincolo de districtul sediului ONU și imediata vecinătate”.

Prevederile permit, deci, ca, pe baza vizei speciale pentru participarea la Adunarea Generală a ONU ca SUA să nu permită participantului, membrului delegației sau familiei sale să circule liber în SUA cu alte destinații. Mai mult, în cazul unor reprezentanți care erau condamnați de Curtea Penală Internațională – de exemplu fostul președinte al Sudanului, Al Bashir – să aibă imunitate în participarea la reuniunile ONU dar să poată fi arestați și livrați Curții dacă plecau în alte direcții în SUA. Totuși la ONU au participat constant președinții, șefii de state și guverne cei mai controversați și antiamericani de la cei sovietici precum Nikita Hrusciov la Fidel Castro, președinții iranieni inclusiv Mahmoud Ahmadinejad sau, mai recent, Hugo Chavez.

SUA a folosit în trecut restricțiile de securitate nu rareori inclusiv împotriva unor personalități extrem de vizibile și de prim plan. Un caz celebru este cel al liderului Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, în timpul președintelui Ronald Reagan, în 1988. Rezoluția Adunării ONU care a condamnat comportamentul SUA în acest caz(unic) a fost votată în cvasiunanimitate, cu excepția notabilă a SUA și Israelului.

Subiectul este tratat într-un recent raport de 164 pagini a comitetului de primire a ONU care se ocupă de relațiile între SUA și celelalte 192 state membre ale organizației. Subiectul urmează să fie discutat în Comitetul 6 juridic al ONU, cel responsabil de asemenea probleme. Până atunci însă, este clară presiunea pe care o exercită Rusia inclusiv la adresa Secretarului General al ONU, Antonio Gutteres, pentru a determina organizația să ia măsuri drastice și să determine SUA să-și modifice politica de vize și restricțiile de mișcare pentru diplomații acreditați la ONU sau să obțină repatrierea în Europa a reuniunilor internaționale.

Rusia se prevalează de regulile internaționale pentru a abuza de drepturile oferite diplomaților, cum o face peste tot în lume, inclusiv în SUA. Ultima expulzare masivă a personalului diplomatic al Rusiei din foarte multe state membre ale ONU, după otrăvirea agentului rus Serghey Skripal în Marea Britanie, ca semn de solidaritate pentru acțiunea pe teritoriul suveran al unuia dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, a arătat care e debalansarea reprezentării Rusiei în celelalte state ale lumii comparativ cu reprezentarea acestora la Moscova.

Atât timp cât regulile expulzării reciproce, sunt unul contra unul, în cazul declarării persona non grata a unui diplomat, suprareprezentarea diplomatică avantajează și permite Rusiei să abuzeze de asemenea acțiuni. În cazul SUA, existenței reprezentării diplomatice la ONU dublează numărul de diplomați și spioni acoperiți sub haină diplomatică în Statele Unite.