Rusia se pregătește pentru un război nuclear, iar Vladimir Putin avizează toate operațiunile din biroul său. Oficialii de la Kremlin au anunțat că au finalizat cu succes un exercițiu militar care viza lansarea unui atac nuclear masiv de pe uscat, de pe mare şi din aer.
Rusia se pregătește de un război nuclear, iar Vladimir Putin coordonează acțiunile. Armata rusă a anunțat că a finalizat cu succes un amplu exercițiu militar având drept obiectiv lansarea unui masiv atac nuclear de represalii. La teste au participat forțe navale, terestre dar și aviatice. Acestea au lansat rachete conform unui scenariu predefinit.
Rusia şi-a testat cu succes capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv, de represalii, în cadrul unui exerciţiu supervizat de Vladimir Putin. Anunțul a fost făcut de Kremlin într-un comunicat de presă, citat de Reuters, AFP şi EFE.
Televiziunea rusă l-a prezentat pe ministrul apărării, Serghei Soigu, raportându-i lui Putin cum s-a desfășurat testul. Exercițiul militar organizat de Rusia a inclus lansarea de rachete balistice şi de croazieră. Au participat mai multe submarine nucleare şi două bombardiere strategice Tu-95.
În timpul exerciţiului, a fost lansat un nuclear masiv al forţelor ofensive strategice, a explicat ministrul Soigu, pentru Putin. El a precizat că nu a fost vorba despre o agresiune, ci de un răspuns la un atac similar, inamic.
„Sub conducerea comandantului suprem al forţelor armate din Rusia, Vladimir Putin, a fost desfăşurat un exerciţiu de antrenament. La care au avut loc tiruri de antrenament cu rachete balistice şi de croazieră”, a precizat Kremlinul într-un comunicat.
Rusia este gata de război nuclear
O rachetă balistică intercontinentală Yars, cu o rază de acţiune de până la 12.000 de kilometri, a fost lansată de pe cosmodromul Pleseţk, din Rusia. Acesta este situate la aproape 800 de kilometri nord de Moscova. Proiectilul a vizat o țintă din poligonul Kura, în Peninsula Kamceatka, la peste 6.000 de kilometri de locul de lansare.
Totodată, submarinul cu propulsie nucleară „Tula” a lansat o rachetă balistică Sineva din Marea Barents. A fost vizată o țintă din Oceanul Arctic, conform scenariului pregătit de Rusia.
„Misiunile înscrise în programul manevrelor au fost îndeplinite în totalitate”, a precizat Kremlinul.
Ulterior, Serghei Soigu a anunțat că Rusia şi-a testat capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv. El a avut o intervenție la televiziunea de stat, conform Reuters.
Moscova s-a retras din tratatul CTBT
Exercițiile organizate de Rusia au avut loc în ziua în care Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) a revocat Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT). Moscova consideră că se află într-o confruntare existenţială cu Occidentul din cauza Ucrainei.
Moscova şi-a argumentat decizia prin necesitatea de a restabili paritatea nucleară cu Statele Unite. Autorităţile din Rusia au subliniat că acest nu lucru nu va presupune că vor fi reluate testele nucleare. În acet moment, „moratoriul rămâne” în vigoare.
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat că Moscova a primit o propunere de reluare a dialogului privind stabilitatea strategică şi controlul armelor. Propunerea a venit din partea Statelor Unite. Kremlinul condiționează reluarea dialogului, însă, de schimbări în „politica profund şi fundamental ostilă a SUA faţă de Rusia”