Rusia se confruntă cu probleme uriașe. Raportul secret exploziv primit de Vladimir Putin

Dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin, se confruntă cu probleme interne foarte grave, în contextul războiului din Ucraina. Situația i-a fost prezentată într-un raport secret de către secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev. Vladimir Putin va fi nevoit să ia măsuri urgente, în următoarea perioadă, pentru a evita pierderea puterii.

Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, i-a prezentat lui Vladimir Putin un raport analitic privind dezintegrarea iminentă a Rusiei. Materialul a ajuns la Kremlin, potrivit unor surse care sunt la curent cu subiectul, joi, 22 decembrie.

Potrivit materialului care i-a fost prezentat lui Vladimir Putin, prima republică care ar da semne că dorește să se desprindă din Federația Rusă este Tatarstanul.

Conform raportului, elita din această republică este sigură că Vladimir Putin urmărește, prin războiul din Ucraina și prin măsurile pe care le adoptă „distrugerea, zdrobirea și călcarea” individualității.

Potrivit raportului elaborate de Nikolai Patrușev, de îndată ce conducerea acestei republici îi va îndemna pe locuitori să susțină ideea secesiunii de Rusia, o vor face cu plăcere. Mai mult, raportul Consiliului de Securitate atragte atenția că și forțele de securitate din zonă vor trece de partea populației. Astfel armata locală va distribui arme pentru ca noua țară să-și cucerească independența prin luptă, dacă va fi nevoie.

Cecenia se pregătește pentru independență

Următorii care vor ieși din federație vor fi Bașkortostan și Cecenia. Analiştii din Consiliul de Securitate sunt de părere că unităţile cecene care iau parte la războiul împotriva Ucrainei urmăresc să obțină experiență reală de luptă și, totodată să se familiarizeze cu tacticile de război ale unităților ruse.

Astfel, într-un viitor război de independență, aceste trupe vor folosi expertiza și cunoștințele pe care le-au dobândit ca să se opună Armatei Roșii. Experții în informații susțin că un astfel de scenariu este foarte posibil în cazul în care Rusia s-ar confrunta cu o criză profundă.

Potrivit canalului Donbass Operational Telegram care dezvăluie aceste informații din interiorul Kremlinuui, Vladimir Putin ar fi analizat raportul, dar a evitat o discuție cu cel care i l-a înmânat, Nikolai Patrușev. Sursa citată, este de părere că această abordare a lui Vladimir Putin indică faptul că subiectul este delicat și că nu știe cum să-l trateze.