Misiunea diplomatică americană „nu asigură o comunicare adecvată”, transmite Moscova, în privinţa unui posibil schimb de prizonieri. Totul a pornit de la jucătoarea americană de baschet, Brittney Greiner, condamnată în Rusia pentru deținere de droguri.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a scris pe canalul său de Telegram că Moscova este pregătită de un dialog cu Washington cu privire la schimbul de prizonieri.
Diplomatul rus a criticat Ambasada Statelor Unite în Moscova, precizând că în loc să-și îndeplinească atribuțiile oficiale directe, de menținere a contactelor cu diplomații țării gazdă, este angajată „într-un fel de nebunie mediatică.”
„La scară industrială, au modificat videoclipuri despre conducerea și politicienii ruși, au publicat „imagini amuzante”, iar în pauze studiază străzile Moscovei după o „odihnă” șoc”, a spus Zaharova.
Purtătoarea de cuvânt a mai declarat că Moscova este pregătită pentru negocieri privind soarta cetățenilor americani condamnați în Rusia și cei ai Rusiei condamnați în Statele Unite. „Dacă Ambasada SUA la Moscova va avea un minut de timp liber, îi vor spune președintelui Biden despre acest lucru, iar el, la rândul său, le va spune rudelor lui Whelan și Greiner”, a conchis Zaharova, scrie Reuters.
Rusia, pregătită pentru negocieri cu privire la soarta cetățenilor americani condamnați
Reamintim că în urmă cu câteva zile, un fost ambasador al Statelor Unite la ONU a mers în Rusia pentru a negocia cu privire la eliberarea a doi cetățeni americani condamnați la închisoare.
Statele Unite fac presiuni pentru eliberarea jucătoarei de baschet, Brittney Griner, condamnată la 9 ani de închisoare pentru contrabandă de droguri și a fostului pușcaș marin, Paul Whelan, condamnat în 2020 la 16 ani de închisoare pentru spionaj.
Totodată, Moscova cere eliberarea unui traficant de arme, Viktor Bout, care în urmă cu 10 ani a fost condamnată la 25 de ani de închisoare în Statele Unite pentru înarmarea rebelilor în unele dintre cele mai sângeroase conflicte din lume.
În august, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia este pregătită să discute despre un schimb de prizonieri cu SUA pe cale diplomatică.