Rusia pune Crimeea pe harta gazelor naturale

Rusia pune Crimeea pe harta gazelor naturale

Conducta South Stream ar putea tranzita peninsula recent anexată de Moscova, ceea ce va reduce masiv costurile proiectului și l-ar face mai atractiv pentru partenerii străini.

Strategii de la Moscova vor să redeseneze traseul conductei South Stream după anexarea Crimeii la jumătatea lunii martie, dezvăluie presa rusă. Astfel, din rațiuni legate în primul rând de costuri, Rusia vrea ca South Stream, conducta prin care va livra gaze țărilor europene pe traseul Bulgaria-Serbia-Ungaria- Slovenia - Italia, să traverseze acum peninsula din sudul Ucrainei și să nu mai fie construită la sud de teritoriul recent anexat. În prezent, proiectul prevede construcția conductei, de pe malul rusesc pe cel bulgăresc, integral prin apele Mării Negre. Tranzitând în schimb Crimeea, South Stream și-ar reduce semnificativ costurile, scrie revista rusă Expert.

Bani mai puțini

Conducta ar costa, în baza actualului proiect, circa 16 miliarde de euro. Numai sectorul maritim al instalației, cu o lungime de peste 1100 de km (de la Anapa la Varna), costă 11 miliarde de euro. Dacă, în schimb, ar tranzita Crimeea, costurile de construcție a conductei de pe coasta rusă pe cea bulgară s-ar reduce la 4,8 miliarde de euro. Costuri mai reduse s-ar putea traduce și într-un preț final al gazelor rusești mai mic, iar acest lucru ar putea fi mult mai tentant pentru țările europene care încearcă să găsească o alternativă la gazul rusesc în contextul crizei ucrainene.

Ne puteți urmări și pe Google News

La Moscova nu se vorbește însă oficial despre noul proiect de ajustare a costurilor prin redesenarea itinerarului conductei. Un oficial al companiei ruse Gazprom a recunoscut însă că se lucrează deja la noul traseu, dar că acesta nu va fi dezvăluit decât după ce situația tensionată din Ucraina ia sfârșit. Rusia vrea astfel să evite să inflameze și mai mult Occidentul care nu recunoaște anexarea Crimeii.

Revista Expert mai scrie că, în 2011, când proiectul a căpătat forma finală, Ucraina a cerut Rusiei să ia în calcul tranzitarea Crimeii, aducând în discuție argumente ecologice și financiare. Moscova a refuzat propunerea, chiar dacă știa că aceasta implică o reducere uriașă de costuri, de teamă ca livrările de gaze să nu fie perturbate de Kiev.

Noua rută (linia punctată) ar reduce masiv costurile de construcție