Anchetatorul Bellingcat Christo Grozev spune că operațiunile militare ale Rusiei ar urma să intre într-un blocaj, deoarece Moscova nu mai are resurse financiare. Săptămâna viitoare urmează noi sancțiuni.
Anchetatorul Bellingcat Christo Grozev susține că Rusia ar mai avea resurse pentru război doar până duminică. După această dată operațiuea militară a Rusiei ar urma să se împotmolească, anunță agenția de știri Nexta.
Potrivit sursei citate, săptămâna viitoare, Rusia va trebui să facă față unor sancțiuni economice, a căror amploare „nu a mai fost văzută până acum”. Acestea îl vor afecta grav inclusiv pe președintele Vladimir Putin.
Trupele dislocate de Rusia se află acum la aproximativ 25 de kilometri de Kiev în nord și rămân la 10 kilometri în afara centrelor orașelor Cernihov și Harkov în nord, potrivit unor oficiali americani, citați de CNN. Statele Unite anunță că se duc lupte între ucraineni și ruși în apropierea orașului Mykolaiv din sud.
Până acum, 331 de civili au murit, iar alți 675 au fost răniți în Ucraina de pe 24 februarie, de când Rusia a invadat Ucraina, potrivit unei declarații a Biroului pentru drepturile Omului de la ONU, relatează Reuters.
Lupte grele la Mariupol
Potrivit oficialilor americani, rușii nu pus încă stăpânire pe orașul sudic Mariupol, dar luptele continuă în zonă. Primarul orașului a refuzat să capituleze și a decis să opună rezistență până la capăt. Acest lucru i-a atras o replică foarte dură din partea trupelor din Rusia care au atacat cu toate forțele. Orașul este bombardat fără începtare.
Alimentarea cu apă și energie electrică în unele părți ale Mariupol a fost sistată, în urma atacurilor rusești din teritoriu. Un cartier rezidențial dens populat de pe malul stâng al orașului a fost „distrus aproape în totalitate”.
„Nu putem număra victimele de acolo, dar credem că cel puțin câteva sute de oameni au murit. Nu putem intra să recuperăm cadavrele. Tatăl meu locuiește acolo, nu pot să dau de el, nu știu dacă este viu sau mort”, a declarat viceprimarul Serhiy Orlov.
Mariupol este un punct strategic deosebit de important pentru trupele rusești, Orașul port este singurul pe care îl mai deține Ucraina la Marea Azov.
Forțele ruse speră să cucerească orașul Mariupol pentru stabili un coridor terestru care să lege Crimeea de sudul Rusiei. Peninsula Crimeea a fost anexată în 2014, de la Ucraina, de trupele rusești de ocupație.