Rusia - urmașa URSS - și Japonia se află în război, de mai bine de 75 de ani, iar actualii lideri nu reușesc să semneze pentru pace.
Președintele Rusiei,Vladimir Putin, i-a spus premierului Japoniei, Shinzo Abe, că legăturile militare cu Statele Unite și multe alte probleme fac impozibilă semnarea unui tratat de pace prin care conflictul deschis în timpul celui de Al Doilea Război Mondial să fie încheiat printr-un tratat de pace.
Vladimir Putin a făcut această declarație la forumul economic al Estului Îndepărtat, după ce Shinzo Abe a făcut un apel la rezolvarea conflictului dintre cele două state, conflict ce are în centru disputa pentru un lanț de insule, numite Kurilele de Sud de ruși, respectiv Teritoriile de Nord de japonezi.
Putin a spus că speră ca, în viitor, să fie semnat un tratat de pace, iar cele două state să-și rezolve disputele teritoriale. „Din nefericire, și e trist pentru noi, există probleme militare, de apărare, de securitate. Trebuie să înțelegem... Japonia are angajamente față de alte țări, printre care Statele Unite”, a declarat liderul de la Kremlin.
Anterior replicii lui Putin, Abe salutase legăturile comerciale dintre Rusia și Japonia și declarase că pasul următor ar trebui să fie semnarea unui tratat de pace, care ar fi o misiune istorică pentru liderii celor două țări. „Vladimir, hai să face împreună tot ce se poate pentru a mișca lucrurile până când ne vom atinge obiectivul”, a fost declarația lui Shinzo Abe, potrivit Reuters.