Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că Federaţia Rusă a încercat, în toată această perioadă, să destabilizeze ordinea şi puterea de la Chişinău. O nouă încercare, a spus Maia Sandu, va avea loc în primăvară.
Rusia a încercat să folosească regimul din regiunea transnistreană pentru a destabiliza Republica Moldova, a afirmat Maia Sandu, aflată în vizită în România.
"În toată această perioadă, Rusia a încercat să destabilizeze ordinea şi puterea de la Chişinău, de fiecare dată încercând să folosească regimul din regiunea transnistreană. Noi suntem conştienţi de aceste riscuri şi întreprindem toate acţiunile ca să nu permitem aceste destabilizări.
Le vorbim şi le comunicăm cetăţenilor despre aceste riscuri, aşa cum am făcut şi anul trecut, când intenţia Rusiei era să răstoarne Guvernul de la Chișinău. Împreună cu cetăţenii şi cu instituţiile statului încercăm să ne protejăm de aceste riscuri, dar avem încă de lucru, există încă vulnerabilităţi", a declarat Maia Sandu, într-o conferinţă de presă susținută la Timișoara.
Rusia îşi va relua acţiunile de încercare de destabilizare
Maia Sandu a mai spus că Republica Moldova contează pe sprijinul României şi al comunităţii internaţionale în acest sens.
"Ştim că în această primăvară Rusia îşi va relua acţiunile de încercare de destabilizare a situaţiei", a arătat Maia Sandu.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit sâmbătă Premiul "Timişoara pentru valori europene", înfiinţat în acest an de Municipiul Timişoara pentru a onora personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene.
"Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova şi a cetăţenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate; o luptă dreaptă, legitimă şi necesară pentru viitorul nostru şi al întregului continent. Ce vedem aici, la Timişoara, ce vedem în oraşele europene vrem şi pentru Republica Moldova. Nivelul de trai pe care îl văd în oraşul dumneavoastră, libertatea de gândire şi exprimare, valorile europene să ajungă de neînvins şi aici, şi în Moldova", a afirmat Maia Sandu, la ceremonia de decernare a premiului.
Aderarea la UE, o reparație istorică
Maia Sandu a mai spus că extinderea Uniunii Europene către Est a reprezentat o reparaţie istorică la scară largă.
"Această reparaţie nu va fi niciodată completă dacă state precum Republica Moldova sau Ucraina vor rămâne în afara spaţiului comunitar. Locul oamenilor care aleg libertatea este alături de statele şi popoarele lumii libere, nu în vreo zonă gri, sub umbra ameninţărilor permanente la adresa suveranităţii şi independenţei. Ştim cu toţii că în Republica Moldova aceste ameninţări - fie directe, fie prin intermediari trădători, oligarhi dispuşi să-şi vândă concetăţenii fără ruşine - nu vor conteni, ci dimpotrivă, se vor intensifica pe măsură ce noi ne vom rupe de legăturile păguboase ale trecutului.
Dar noi nu ne temem şi nu ne vom abate de la drumul nostru. În ultimii ani, am reuşit să scăpăm de dependenţa de gazul rusesc, am reorientat exporturile noastre către noi pieţe de desfacere, construim şi reparăm drumuri şi poduri care ne leagă de Uniunea Europeană. Republica Moldova nu mai este la cheremul Kremlinului, ci îşi decide singură soarta şi păşeşte hotărât pe calea integrării europene", a subliniat preşedinta Republicii Moldova.