Premierul rus, Vladimir Putin, a anunţat, astăzi, în cadrul întrevederii cu ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, că ţara sa este dispusă să renunţe la armele nucleare, cu condiţia ca Statele Unite şi celelalte ţări să facă acelaşi lucru.
"Dacă cei care au făcut bomba atomică şi au folosit-o sunt gata să îşi abandoneze proiectul - dar şi cei care nu deţin oficial astfel de armament ar renunţa - cu siguranţă ne-am alia şi noi acestui demers", a declarat Putin, citat de agenţia RIA Novosti.
La începutul lunii aprilie, preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, au demarat o serie de negocieri pentru un nou tratat de reducere a arsenalului militar nuclear, ca un prim pas spre "o lume fără arme nucleare".
Astfel a fost eliminat tratatul iniţiat în 1986 în cadrul summitului de la Reykjavik, Islanda, semnat de către preşedintele american, Ronald Reagan, şi cel rus, Mihail Gorbaciov.
Anunţul lui Putin a fost făcut în aceeaşi zi în care un general al armatei ruse a avertizat asupra pericolului la care s-ar expune Rusia şi Statele Unite în cazul în care s-ar decide reducerea la mai puţin de 1.500 a armamentului nuclear.
Generalul Nikolai Solovtsov, şeful Statului Major al forţelor strategice ale armatei ruse a declarat pentru agenţiile de ştiri din ţară că decizia finală cu privire la menţinerea înarmării nucleare va aparţine în exclusivitate Kremlinului. Acesta recomandă, însă, păstrarea a cel puţin 1.500 de focoase nucleare.