Dinamo Kiev s-a calificat, joi, în play-off-ul Conference League, după o victorie dramatică, la loviturile de departajare, în partida disputată, în Giulești, contra grecilor de la Aris Salonic.
Jurnalistul Daniel Nanu a scris, într-o postare pe Facebook, despre un meci emoționant, care a consemnat calificarea unei echipe - Dinamo Kiev - fără casă, plecată printre străini pentru a disputa meciurile de pe teren propriu, în play-off-ul Conference League.
Daniel Nanu descrie tensiunea uriașă, care a atins punctul culminant la loviturile de departajare. Acolo unde Mircea Lucescu a privit impasibil caruselul reușitelor și ratărilor.
Mircea Lucescu, calm la ruleta rusească a loviturilor de departajare
„LU – CES – CU, LU – CES – CU!” Aseară, pe Noul Giulești, s-a mai scris un capitol din viața și cariera lui Mircea Lucescu. Meciul Dinamo Kiev – Aris Salonic, deși de poveste, transmis de Digi, n-are rost să-l mai povestesc.
După 0-1 la Salonic și 2-1 sub Podul Grant, s-a ajuns la penalty-uri. Cu jucătorii ambelor echipe ținându-se de umeri la centrul terenului și cu ambele bănci de rezerve manifestându-și din plin emoțiile cu fiecare șut, cu fiecare paradă de portar. Cu suporterii, și au fost câteva mii, inclusiv de la Salonic, ținându-și respirația.
Un singur om asista la toate acestea cu calmul unui călugăr budist. Având în spate și în minte mai bine de 40 de ani de antrenorat, Mircea Lucescu a privit ruleta rusească a loviturilor de departajare de parcă asista la un antrenament unde se exersează acest gen ucigător de lovituri.
A rămas la fel de calm și când Parris, propriul jucător a ratat, și când Odubajo, de la Aris, a trimis mingea în peluză și pe Dinamo Kiev în play-off-ul Conference League. O echipă plecată în pribegie, colindând de un an și jumătate Ucraina și Europa precum șoferii de camioane care opresc ici și pleacă dincolo”, a scris jurnalistul.
El a povestit că l-a întâlnit pe Mircea Lucescu în dimineața de dinaintea confruntării Dinamo Kiev - Aris Salonic
„Fiecare succes începe și se termină cu cel mai mic detaliu”, este unul dintre principiile lui Lucescu, ale carierei sale mari. Dinamo Kiev a tras la Crowne Plaza, iar directorul tehnic n-a ales acest hotel doar din prietenie, ci și pentru oaza de verdeață și de liniște pe care George Copos a creat-o aici.
L-am vizitat pe Nea Mircea în dimineața din preziua meciului. Am stat la o cafea lungă de peste o oră. Vorba vine. Am stat eu. El, îngândurat pentru joc, și, la 78 de ani, preocupat de toate. „Emil, ce fac băieții?”. Emil Caras este unul dintre secunzii săi. „Tolea, ți-am trimis lista cu invitații mei pentru bilete”. Apoi, ca pentru sine: „Ar fi culmea să joc în Giulești, iar oamenii care mi-au fost aproape în toți acești ani să nu aibă invitații”.”LU – CES – CU, LU – CES – CU!”, au scandat la final câteva mii de oameni. Iar el i-a salutat și le-a mulțumit cu brațele deschise. Semăna cu Russell Crowe în „Gladiatorul”, scena dinaintea luptei decisive a celebrului film.
„LU – CES – CU!”, așa scandau suporterii Corvinului în vara lui 1979, o vreme în care aveai voie să scandezi doar numele iubitului conducător. În fața blocului muncitoresc de pe Aleea Florilor, fanii de la Hunedoara i-au cerut lui Lucescu să nu plece. Anul trecut, când a izbucnit războiul, reporterii de peste tot l-au sunat pe Mircea Lucescu întrebându-l când pleacă de la Dinamo Kiev. „De ce să plec? N-am cedat niciodată”.