Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Serafim de Sarov pe 2 ianuaraie. Astăzi, ei pot să rostească o rugăciuune puternică împotriva bolilor. Rugăciunea l-a vindecat și pe Sarov.
În a doua zi din an, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Serafim de Sarov. Ei pot să rostească o rugăciune puternică care ajută la îndepărtarea bolii și menținerea sănătății.
În calendarul creștin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov, considerat unul dintre sfinții blânzi ai bisericii, este pomenit pe 2 ianuarie. El suferea de o boală grava, dar rugăciunea l-a vindecat. Acesta s-a născut în anul 1759, în orașul Kursk din Rusia, într-o familie de negustori. Sfântul Serafim de Sarov a intrat la mănăstire la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani era hirotonit diacon, urmând ca la vârsta de 34 de ani, Sf. Serafim să devină preot și duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo.
El s-a îmbolnăvit grav de de hidropizie, o afecțiune gravă. Tot trupul se umflă ca urmare a reținerii apei în corp, iar Sfantul Serafim și-a pus toată speranța în rugăciune. „M-am predat pe mine însumi adevaratului Doctor al sufletelor si al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, si Preacuratei Sale Maici. Daruiti-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfanta Euharistie)”, a spus acesta.
Rugăciunea care te scapă de boli
Creștinii trebuie să rostească astăzi o rugăciune către Sfântul Serafim de Sarov. Se zice că aceasta te scapă de boli și alte afecțiuni grave.
„O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu.O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta.
Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului.
Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin”, potrivit basilica.ro.