Rubiconda Townsend, devoratoarea de românce

Rubiconda Townsend, devoratoarea de românce

După ce le-a trimis acasă pe Simona Halep și Sorana Cîrstea, americanca dă peste Bianca Andreescu

Taylor Townsend (23 de ani, locul 116 în ierarhia mondială), este revelația ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open. Americanca n-a impresionat numai prin fizic, ci și prin rezultatele de la New York. Ea a dat o mare lovitură în turul al 2-lea, o dată cu eliminarea Simonei Halep, scor 2-6, 6-3, 7-6(4). Deși n-ar fi dat de bănuit, Townsend a făcut mare risipă de energie și a eliminat-o pe câștigătoarea de la Wimbledon, clasată pe locul al 4-lea WTA.

„Simona a fost scoasă din zona ei de confort”

Uimit de ce s-a petrecut pe teren a fost și suedezul Mats Wilander, analistul Eurosport. „Am fost foarte surprins că Simona a pierdut, dar când vezi meciul și felul în care Taylor Townsend a jucat, nu mai ești la fel de uimit. Pot spune că n-a mai existat un asemenea meci în ultimii 15 ani la un turneu WTA pe nicio suprafață! Simona a fost scoasă din zona ei de confort, deoarece a jucat în fața unei jucătoare care a servit foarte bine și a returnat la fel”, a afirmat fostul mare jucător de tenis. Supriza din turul al 2-lea a făcut imposibilă o întâlnire mult așteptată între Simona Halep și Sorana Cîrstea.

Astfel că Townsend a fost cea care a înfruntat-o în turul al 3-lea pe sportiva din Târgoviște. Și Taylor a fost la fel de dezinvoltă. A avut nevoie de o oră și 29 de minute pentru a se impune în două seturi, cu scorul de 7-5, 6-2.

Wilander mizase pe Sorana Cîrstea

Americanca a spulberat încă o dată pronosticurile. Același Wilander afirmase că românca este mare favorită la calificarea în „optimile” turneului. „Sincer, nu știam că atâția oameni au numărul meu de telefon”, a spus Townsend, după succesul cu Cîrstea, făcând referie la mesajele de felicitare pe care le-a primit după eliminarea celor două românce.

Dincolo de locul în clasament, care n-o recomanda pentru o mare performanță la US Open, umitor este efortul fizic depus de Townsend, în condițiile în care surplusul de kilograme este vizibil. În optimile de finală, Taylor va da peste a treia româncă. Este vorba despre Bianca Andreescu, o revelație a anului 2019. Canadianca a trecut în turula al 3-lea de daneza Caroline Wozniacki (19 WTA), în două seturi, scor 6-4, 6-4.

„Doamne, chiar se întâmplă?”

„M-am simţit cu adevărat bine. Am început excelent primul set, la fel şi în al doilea. Am avut 3-0, apoi, aşa cum mă aşteptam, ea a găsit o cale şi a schimbat câteva lucruri. La finalul meciului mi-am spus - oh, Doamne, chiar se întâmplă? E un vis împlinit. M-am pregătit bine şi mi-am stăpânit bine emoţiile azi”, a spus românocanadianca. Ea va ataca în premieră sferturile de finală de la US Open.

Amendate la US Open

Trei românce prezente la această ediție de la US Open au fost amendate de organizatorii turneului de Mare Șlem. Este vorba de Simona Halep, care va trebui să achite suma de 3.000 de dolari, după ce a lovit cu racheta de teren, în timpul confruntării cu Taylor Townsend. Pe lista jucătorilor sancționați apare si Sorana Cîrstea. Ea a avut o discuție aprinsă cu arbitrul de scaun, în timpul meciului cu Aliona Bolsova și va plăti 2.500 de dolari. De asemenea, Ana Bogdan a fost sancționată și ea cu 1.000 de dolari pentru o încălcare de regulament.

Ne puteți urmări și pe Google News