Roșiile lui DAEA sunt SĂNĂTOASE tun

Roșiile lui DAEA sunt SĂNĂTOASE tun

După ce ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat joi că termenul de 31 mai, până la care legumicultorii înscrişi în programul "Tomate" trebuie să livreze două tone de produse către piaţă, va fi prelungit, ministerul a ieșit vineri cu alte vești bune.

Roşiile româneşti sunt sigure pentru consum, anunţă reprezentanţii Ministerul Agriculturii), după declarația lui Daea, în condiţiile în care primele rezultate ale analizelor atestă că nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.

"Autoritatea Naţională Fitosanitară asigură consumatorii că roşiile existente pe piaţă la această oră, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum şi că produsele de protecţie a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menţinerii sănătăţii plantelor şi că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare şi până la recoltare. În plus, în perioada următoare vom intensifica controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieşi cu tomate pe piaţă", spun reprezentanţii MADR.

Potrivit sursei citate, de la apariţia primelor tomate şi până în prezent au fost prelevate şi transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, iar acestea nu au înregistrat depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.

"Rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că niciun consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea", precizează ministerul într-un comunicat remis vineri Agerpres.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative, notează Ministerul Agriculturii.

Ne puteți urmări și pe Google News