Rona Hartner, la capătul puterilor. Abia își mai permite tratamentul contra cancerului
- Emma Cristescu
- 4 septembrie 2023, 16:01
Rona Hartner a vorbit despre despre tratamentul împotriva cancerului. Artista a declarat că acesta este foarte costisitor, dar că este dispusă să plătească oricât pentru sănătatea ei.
Rona Hartner a fost diagnosticată, din nou, cu cancer, boala recidivând. La momentul respectiv, medicii nu i-au mai dat nicio șansă cântăreței, dar aceasta n-a renunțat. Actrița este nevoită să urmeze un tratament extrem de costisitor pentru a supraviețui.
Tratamentul costă 12.000 de euro, dar, în Franța, acolo locuiește artista, cheltuielile sunt acoperite de Casa de Asigurări. Aceasta a declarat că rugăciunile și tratamentul au dat roade și că este recunoscătoare pentru tot. Ea a mai spus că este foarte fericită când vede că dispar metastazele.
„Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt acasă. Mă simt foarte bine. Am un tratament de două săptămâni, de fapt, îl fac de la Sfânta Maria. În spital e totuși ok, se ocupă lumea de tine, ești securizat, nu se putea întâmpla nimic rău. Mai greu e când ieși din spital, în toată euforia. Am văzut că mi-au dispărut metastazele la jumate. Am fost atât de euforică, încât acum după trei zile sunt epuizată de oboseală. Mă simt ca la 18 ani, faptul că dispar acele metastaze face să îți dispară oboseala, îți dă o stare foarte bună”, a declarat Rona Hartner la Antena Stars.
Rona Hartner s-a apropiata de Dumnezeu
La început, medicii au spus că Rona nu are șanse să supraviețuiască și i-au spus să își facă testamentul. Cu toate astea, artista s-a rugat la Dumnezeu și nu și-a pierdut speranța. Ea a mai povestit că a făcut toate sacramentele bisericii și că a ascultat sfaturile celor din jur.
„Lupta nu este a mea, este a lui Dumnezeu. Eu am intrat cu șanse nule în această luptă. Când m-a anunțat doctorul pe 12 iulie că am metastaze și aveam cancer 4, eu eram deja aveam șanse nule să reușesc, dar din momentul acela am luat toate armele pe care le știu (…) Am făcut toate sacramentele bisericii, încât în momentul acela nu mai era lupta mea, era lupta lui Dumnezeu”, a mai spus Rona Hartner.