ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Unele îndoieli despre rosturile Comisiei de Integritate a ARD
- Ion Cristoiu
- 14 octombrie 2012, 10:31
În cîteva taifasuri televizate mi-am exprimat cu voce tare unele îndoieli despre rosturile Comisiei de Integritate, instituţie menită a trece prin examenul a 12 criterii candidaţii ARD la parlamentarele din 9 decembrie 2012.
Pe vremea preşedinţiei lui Emil Constantinescu, cînd anticomunismul ţinea loc de profesionalismul minim, ca unul dintre puţinii condeieri care cutezam să picur un strop de cerneală în mierea din care se hrăneau peniţele angajate în slujba regimului CDR, am născocit şi impus în presă porecla de taliban, dată celor care, politicieni, jurnalişti, membri ai aşa-zisei societăţi civile, împărtăşeau un radicalism robespiearian în judecarea celor din jur.
Talibani au toate partidele politice. Îi întîlneşti şi între cei care cred în USL şi între cei care cred în PDL. Întrebările pe care mi le-am pus cu voce tare, fără a dibui că trebuie să-mi dau cu palma peste gură, au stîrnit mînia talibanilor PDL. Aşteptînd de la un ţinător de condei prestaţia ţinătorului de dîrlogi, ei au identificiat la iuţeală, în nedumeririle mele, prefaţa unei dezertări cu huiet, efect al unui proces tipic economiei de piaţă: cel de vînzare-cumpărare. În realitate, cum se întîmplă cînd vine vorba de tot ce e în jurul meu - de la răcirea vremii pînă la tăcerile lui Traian Băsescu - în abordarea realităţii care e Comisia de Integritate, m-am manifestat şi mă manifest ca un om care refuză adevărurile de-a gata, la mare preţ în politichia autohtonă. Sincer să fiu, deşi am avut onoarea de a fi partener de talk-show al Monicăi Macovei, deşi am aflat lămuriri bogate de la Vasile Blaga şi de la Mihai Răzvan Ungureanu, n-am înţeles prea bine nici acum rosturile acestei instituţii numite Comisia de integritate a Alianţei România Dreaptă. Potrivit dezvăluirilor făcute de Monica Macovei, un fel de Ana Ipătescu a Alianţei de Dreapta, candidaţii ARD la parlamentarele din 9 decembrie 2012 vor fi supuşi unui examen de dosar în urma căruia unora li se va interzice să candideze într-un colegiu din partea ARD. Nici USL, nici PPDD, ca să mă refer la principalii competitori de la scrutinul parlamentar, nu beneficiază de acest Tribunal al Juştilor. Asta înseamnă, din punct de vedere practic, că un candidat al ARD va trebui să se supună unui dublu examen decît candidaţii celorlalte partide, pentru a ajunge în Parlament: 1) Cel al Comisiei de Integritate. 2) Cel al alegătorilor din Colegiu. Presupunînd că un candidat stă excepţional în sondajele din colegiu în care vrea să fie parlamentar, există posibilitatea ca el să nu fie admis la examenul integrităţii. Locul lui va fi luat, desigur, de un candidat care a trecut cu magna cum laude prin ciurul celor 12 criterii, chiar dacă sondajele în dau fără nici o şansă. În intervenţiile sale publice Monica Macovei, sprijinită de ceilalţi lideri ai ARD cu o jumătate de gură, a justificat astfel necesitatea acestei Comisii: 1) România are nevoie de o nouă clasă politică. 2) Alianţa România Dreaptă trebuie să arate electoratului prăpastia de superioritate morală care o separă de USL. În timp ce la USL pot candida corupţi, traseiste, foşti comunişti şi foşti colaboratori ai Securităţii, într-un cuvînt, oameni vechi, la ARD pot candida doar cei care şi-au făcut averea cinstit sau, dacă n-au avere, sunt mîndri să trăiască în sărăcie, cei care sunt membri PDL de pe vremea FSN-ului rupt în două, cei care nu s-au lăsat ispitiţi nici măcar în vis de alţi nuri decît cei ai consoartei, într-un cuvînt, oameni noi. Proiectul unei înoiri a clasei politice, astfel încît învechiţii în rele să rămînă pe dinafară şi partidele să fie populate doar de oameni integri, fără nici o pată la dosar şi la buzunar, trebuie salutat şi, mai mult, trebuie sprijinit. Pentru ca acest proiect să devină realitate e musai ca partidul alcătuit din oameni integri să cîştige alegerile. În acel moment, toate celelalte partide, conştiente că integritatea e un avantaj electoral uriaş, vor purcede la trecerea propriilor membri prin focul şi para criterilor de integritate. Fireşte, există şi posibilitatea ca partidul integrilor să nu cîştige în veci alegerile. Dacă membrii şi simpatizanţii săi sînt dispuşi să cheltuiască timp, bani şi energie pentru a face o politică fără rezultate în plan electoral, un asemenea partid poate supravieţui decenii pe scena noastră politică. La o adică, el poate fi şi vizitat, ca o ieşire din comun asemănătoare girafei, de românii care-l iubesc pe Iisus, dar care l-ar conduce bucuroşi pe Golgota dacă, la finele crucificării, soldaţii romani le-ar da o sticlă de ulei, o pungă de făină şi un titirez pe gratis. Nu mă număr printre cei care dau drept sigure profeţiile lor trecătoare. În consecinţă, nu-mi permit să mă pronunţ dacă iniţiativa Monicăi Macovei, asumată de ARD, îi va aduce Alianţei de Dreapta victoria în alegerile din 9 decembrie 2012, alegeri în care va conta mai mult prestaţia candidatului în colegiu, decît imaginea partidului pe care-l reprezintă. Dacă ARD va învinge la scrutin, înnoirea clasei politice româneşti va deveni o realitate. O realitate atît de convingătoare încît, la un moment dat, faţă-n faţă cu lumea politicienilor integri, corecţi pînă la ultimul nasture, ne vom dori cu ardoare să dăm de un politician care a îndrăznit să treacă strada printr-un loc nemarcat.