Într-o premieră inedită, conducerea Teatrului Naţional din Timişoara a scos artiştii în Parcul Civic şi a recreat povestea într-un ambient şocant: cu spectatori aşezaţi în gradene şi pe iarbă, printre copaci, cu un spaţiu de joc în cruce şi rezervoare alchimiste colorate.
Velica Panduru e „vinovată” de reinterpretarea balconului veronez: într-un paralelipiped din plexiglas, cu o faţetă mobilă care se deschidea în mijloc. .

Piercing şi coafură rasta

Capulet-iii şi Montagu-ii descind îmbrăcaţi în pantaloni de piele, cu alură de „băieţi de cartier”: lanţuri atârnate pe şold, mănuşi negre de piele, fără degete, bluze mulate pe pectorali şi transparente. Monica Grand, Lorena Caldeş şi Veronica Gerstenengst au interpretat contemporan povestea lui William Shakespeare.
Atât copii, cât şi doamnele elegante sau bărbaţii îmbrăcaţi în bermude s-au mirat la vederea Julietei, o adolescentă cu piercing în nas şi dreadlocks, codiţele răsucite specifice coafurii rasta.
Ideea de a o distribui pe Dianna Praskot în rolul Julietei îi aparţine regizorului Rahim Burhan, cunoscut pentru viziunile sale ieşite din comun. Spre exemplu, Burhan a folosit, la un moment dat, piesa „Romeo şi Julieta” ca pretext pentru a atrage atenţia asupra conflictelor din Bosnia.

O lecţie de viaţă

Cu spectacolul de la Timişoara, regizorul şi-a propus să dea o lecţie de viaţă adulţilor şi anume aceea că nu trebuie să-şi dirijeze proprii copii.
„Este foarte interesant, pentru mine ca regizor, să abordez acest text pentru a doua oară. Pot să spun cu mândrie că în acest spectacol am păstrat doar un singur citat regizoral din acel spectaol. Conceptul era total diferit – spectacolul era gândit să exprime absurditatea războiului din Bosnia. Conflictul dintre familiile Capulet şi Montague a devenit un conflict între creştini şi musulmani (…). Spectacolul de la Timişoara porneşte despre un alt aspect: vorbeşte despre xenofobie, despre prejudecăţi, despre castrarea intelectuală a tinerilor, prin îngrădirea libertăţii lor, prin faptul că noi, adulţii, le regizăm viaţa, dragostea, căsnicia. E vorba despre lupta tinerilor care sunt gata să plătească cu viaţa preţul libertăţii, tineri care au o poziţie intelectuală şi un mod propriu de a gândi libertatea şi dragostea. Ei se îndrăgostesc fără ca iubirea lor să fie oarbă – cum avem tendinţa de a vedea iubirea dintre Romeo şi Julieta. Deşi de multe ori se confesează celorlalţi despre pericolele care îi aşteaptă, ei încearcă în mod conştient să găsească o modalitate de a fi liberi”, explică regizorul Rahim Burhan.