Românul Răzvan Marin ar putea să dea lovitura carierei la vară. Un club legendar din Europa vrea să-l transfere

sursa: Facebook

Răzvan Marin, mijlocașul echipei Cagliari, a intrat în atenția oficialilor de la AC Milan. Prețul roâmnului nu ar fi o problemă pentru milanezi, și se învârte între 15 - 20 de milioane de euro.

După perioada ștearsă din punct de vedere fotbalistic, pe care a avut-o la Ajax Amsterdam, internaționalul român Răzvan Marin (25 de ani) a devenit om de bază în Italia, la Cagliari, în ultima vreme. Evoluțiile bune avute în tricoul sarzilor, l-a adus pe mijlocaș în atenția celor de la AC Milan. Oficialii liderului din Serie A se gândesc la un transfer al românului, la finalul acestui sezon.

AC Milan ar putea să-l transfere, în vară, pe internaționalul român Răzvan Marin

Milanezii au nevoie de un mijlocaș central care să-i ia locul lui Franck Kessie. Din câte se pare, ivorianul a ajuns la un acord cu formația FC Barcelona și se va transfera în intersezon în Spania.

După cum anunță unionesarda.it, o publicație din Sardinia, Răzvan Marin este dorit și urmărit cu atenție de mai multe formații din Italia, dar și din afara țării, printre care și AC Milan.

Românul ar fi considerat indicat pentru a suplini plecarea din vară a lui Franck Kessie din vară. Prețul de transfer al românului se învârte în jurul sumei de 15 - 20 de milioane, iar asta nu reprezintă o problemă pentru cei de la Milan, dacă și-l doresc cu adevărat pe Marin.

În ultima etapă a evoluat chiar împotriva milanezilor

Răzvan Marin este al treilea cel mai scump jucător din lotul lui Cagliari - cotat la 14 milioane de euro de Transfermarkt.de, la egalitate cu Alessio Cragno, fiind depășit doar de Nahitan Nandez - 15 milioane de euro și Joao Pedro - 18 milioane de euro.

În ultima etapă din Serie A, Răzvan Marin a evoluat pentru Cagliari chiar împotriva celor de la AC Milan. Oaspeții s-au impus cu scorul de 1-0, iar internaționalul român a fost integralist. El a primit nota șase din partea italienilor, una dintre cele mai mari din echipa lui Cagliari. 6.5 a primit portarul Cragno, dar și fundașul Altare.

„Poate cel mai bun mijlocaș ale celor de la Cagliari. A încercat să dea un șoc, dar nu a reușit să producă efecte întotdeauna”, au apreciat jurnaliștii de la Tuttomercatoweb. 29 de meciuri a jucat Răzvan Marin pentru Cagliari în acest sezon și a reușit trei pase de gol.