Românul care a "electrizat" aviaţia cu baterii de laptop

Românul care a "electrizat" aviaţia cu baterii de laptop

Călin Gologan, un român plecat de două decenii în Germania, revoluţionează construcţia de aeronave: a inventat avionul care se poate încărca şi la soare.

Inginerul român Călin Gologan a reuşit să producă un ingenios avion electric, cu care va încerca un zbor de 500 de kilometri, de la Augsburg la Berlin. Avionul se încarcă în hangar, merge cu baterii de laptop şi costă vreo 100.000 de euro.

Povestea de zbor a inginerului român începe la finalul liceului, când, pe ultima sută de metri, adolescentul Călin a ales să urmeze acest drum, inspirat de poveştile unui student de la Facultatea de Inginerie Aerospaţială. Pasiunea lui Călin Gologan pentru aviaţie s-a accentuat cu trecerea timpului, începând cu primul semestru de facultate.

Însurat cu o nemţoaică

Cu trei luni înainte de Revoluţia din 1989 s-a căsătorit cu o nemţoaică şi s-a mutat în Germania, unde s-a angajat la compania Grob Aviation. De-a lungul carierei a proiectat patru avioane de la cap la coadă. Primul l-a făcut în ţara natală, înainte de a se muta, în colaborare cu IAR Braşov. Al doilea, tot prin România a ajuns, însă planurile au fost realizate pe meleaguri nemţeşti. Avionul s-a numit Pretty Flight şi a fost construit în câteva exemplare, la Bacău. Al treilea "copil" al inginerului român se nu meşte TR230, şi ar putea fi considerat o replică îmbunătăţită a unui deja foarte cunoscut avion de patru persoane - Cessna 182. Mai spaţios şi mai modern însă. Toamna asta va fi gata un prototip, în Elveţia. Actualmente, se caută un investitor pentru a produce în serie acest avion.

Ideea avionului electric Elektra One a luat naştere la un salon aviatic, unde inginerul român a văzut un motor electric, de avion, cu o autonomie de aproximativ 20 minute. Era montat pe un deltaplan mic, aşa că ingeniosul inginer s-a decis că poate face şi el acelaşi lucru, dar la o scară mai mare: un aparat de zbor cu un singur loc, cu o autonomie de câteva ore.

Se încarcă în hangar

Alături de o echipă de voluntari, printre care un alt român, Sorin Mareş, Călin Gologan a reuşit să construiască cel de-al patrulea şi cel mai revoluţionar avion al carierei sale - Elektra One. Aparatul rezultat cântăreşte fix 100 kilograme, fără baterii. Are tren escamotabil (după decolare se retrage în fuselaj) şi o foarte bună rată de planare, fiind considerat un mic motoplanor electric.

Ca să vă imaginaţi cât de lin poate zbura, gândiţi-vă că, de la înălţimea de 1.000 metri, avionul planează cu motorul oprit cam 24 de kilometri! Autonomia de zbor este de trei ore, la o viteză de croazieră de 160 kmh!

Un alt avantaj al Elektra One este că, după zbor, atunci când este dus în hangar, poate fi încărcat "de la natură", datorită panourilor solare montate pe acoperişul hangarului. Energia acumulată de celulele fotovoltaice este stocată în acumulatori speciali, iar apoi transferată avionului electric.

Se poate cumpăra

Elektra One şi sistemul de alimentare Hangar Energy costă 100.000 euro. "Nu îmi fac speranţe că se vor vinde multe bucăţi, din simplul fapt că aeronava are un singur loc. Voi începe însă construcţia unei alte variante, de două locuri, care are un potenţial destul de mare", spune Călin Gologan.

Tot el adaugă: "Tehnologia bateriilor evoluează cu circa 12% pe an. După construcţia unui model de două locuri, sper să proiectez alte două variante, de patru şi de şase locuri. Cel de şase locuri ar fi ideal pentru Aero Taxi prin ţară, pe distanţe nu mai mari de 400-500 de km".

Pentru Elektra One, inginerul Gologan a primit premiul "Lindbergh pentru viziune a avionului electric", la AirVenture 2011, un miting aerian din Statele Unite.

Avionul comercial electric, "posibil peste 20-30 de ani"

Inginerul a înlocuit acumulatorii de la bordul Elektra One cu alţii, de laptop, adaptaţi pentru avion. Au fost cei mai ieftini şi cu cea mai mare autonomie, dintre toţi cei testaţi de către echipă. Cu aceştia, inginerul român speră să bată recordul de 500 km în zbor, de la Augsburg la Berlin. Zborul va avea loc în această toamnă.

În viitorul apropiat va apărea şi varianta Elektra One Solar, un aparat de zbor îmbunătăţit, care va fi echipat cu panouri solare de-a lungul aripilor. În aer, motorul va fi alimentat alternativ, atât din baterii cât şi de la soare.

Dacă proiectul va fi gata anul viitor, aparatul va fi testat într-un zbor de peste 1000 km. Ştiinţa aviaţiei electrice poate fi aplicată, spune Gologan, şi în domeniul aviaţiei comerciale. Din păcate, acest lucru va fi posibil peste 20-30 de ani, căci tehnologia acumulatorilor trebuie să se mai dezvolte.

Totodată, o frână în realizarea unui avion comercial electric o constituie şi regulamentul FAA (Federal Aviation Administration), regulament care nu ţine pasul cu evoluţia "de pe o zi pe alta" a aparatelor de zbor.

DATE TEHNICE

De ce e în stare Elektra One

Gol, avionul cântăreşte fix 100 de kg. Dacă socotiţi pilotul şi bateriile, aeroplanul inginerului român nu trebuie să depăşească 300 de kg. El poate zbura între 3 şi 4 ore, la o viteză de croazieră de 160 km/h. Dacă trece pe lângă voi, este posibil să nu auziţi decât un bâzâit. Motorul are doar 15 kw, iar elicea se învârte cu maxim 1.400 rpm. Preţul de achiziţie, 100.000 euro, este echilibrat de costurile mici de întreţinere: doar 0.2 euro /km. <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/N1Xm_ii6pSE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Prin zborul de 500 de kilometri dintre Augsburg şi Berlin, din această toamnă, vreau să demonstrez ce se poate face cu tehnologia actuală.“CĂLIN GOLOGAN, inginer de aviaţie

Ne puteți urmări și pe Google News