Românii trebuie să-și renegocieze contractele de gaze naturale. Cât timp mai au la dispoziție
- Ionel Sclavone
- 29 martie 2021, 07:27
Românii trebuie să-și renegocieze contractele cu furnizorii de gaze naturale până la data de 1 iulie, altfel vor trebui să accepte prețurile impuse de aceștia.
Românii mai au la dispoziție trei luni, până pe 1 iulie, pentru renegocierea contractelor cu furnizorul de gaze naturale.
Consumatorii care nu și-au renegociat contractele cu furnizorii de gaze naturale mai au 3 luni la dispoziție să o facă. Dacă aceștia nu se vor hotărî, după 1 iulie tarifele vor fi stabilite automat.
Piața gazelor naturale a fost liberalizată complet începând cu 30 iunie 2020. Din momentul liberalizării şi până în prezent, doar 540.000 de persoane şi-au renegociat contractele la gaze natural. Aceasta în condițiile în care furnizorii au trimis oferte către aproape trei milioane de consumatori, după cum relatează Observator.
Conform sursei citate mai sus, specialiștii atrag atenția că renegocierea sau alegerea unui nou furnizor de gaze natural nu este o operațiune la îndemâna oricui. Aceasta deoarece tarifele variază destul de mult.
Cei care nu schimbă furnizorul vor plăti la preț impus
Legislaţia prevede ca până la 30 iunie 2021 cei care îşi doresc să îşi renegocieze contractul sau să trească la un alt furnizor, trebuie să-l notifice pe cel de acum. În cazul în care nu vor solicita renegocierea contractului și nici nu vor alege un alt furnizor, clienții vor trebui să se mulțumească cu tarifele și condițiile impuse de furnizorul actual.
Specialiștii în energie atrag atenția că este posibil ca prețurile să crească începând cu 30 iunie, pentru cei care nu-și renegociază contractele.
„Dacă oamenii vor rămâne după 30 iunie la furnizorul actual, practic vor plati prețul pe care aceștia îl vor oferi care, cel mai probabil, va fi mai mare”, a spus Teodora Cimpoi, consultant în energie, conform Observator.
Renegocierea poate aduce contracte mai bune
Pe de altă parte, renegocierea ar putea să aducă lucruri bune pentru cei care o fac. Un alt expert în energie, Dumitru Chisăliță vorbește de condiții contractuale mai bune, prețuri mai mici etc.
„Renegocierea contractului poate să îţi aducă un preţ mai mic, poate să își aducă niște condiții contractuale avantajoase, poate sa îți aducă o perioadă mai lungă până la care sa plătești factura la gaze naturale, poate sa îți aducă eventuale discounturi”, a explicat Dumitru Chisăliţă, expert în energie conform sursei citate.
Cei care doresc să renegocieze sau să-și schimbe furnizorul de gaze au la dispoziție comparatorul de oferte de pe site-ul ANRE.
Aici pot fi identificare cele mai convenabile oferte de prețuri pentru clienții casnici, în funcție de propriile interese. Ulterior, contractele pot fi încheiate și online, fără a mai fi nevoie de drumuri la sediile furnizorilor.