Românii mai plătesc încă o lună „taxa pe boală”. Ce îi nemulțumește pe medici

Românii mai plătesc încă o lună „taxa pe boală”. Ce îi nemulțumește pe medici Sursa foto: dreamstime.com

Coaliția a decis să amâne votul privind eliminarea taxei pe boală până pe data de 12 martie! Această decizie înseamnă că sute de mii de români vor trebui să continue să plătească taxa pe boală în valoare de 10% pentru concediul medical.

Încă o lună cu taxa pe boală a fost impusă românilor, provocând nemulțumiri în rândul populației. Situația este tensionată și în mediul medical, mai ales printre medicii de familie, după ce guvernul a anunțat că va efectua verificări asupra modului în care sunt eliberate documentele necesare pentru acordarea concediilor medicale.

Încă o lună cu „taxa pe boală”

Decizia a fost luată de PSD și PNL de a amâna până pe data de 12 martie votul în Camera Deputaților pentru eliminarea taxei pe boală. Deși în Senat s-a reușit eliminarea impozitului de 10%, proiectul nu a finalizat întregul proces legislativ și nu poate fi pus în aplicare. Odată ajuns în Camera Deputaților, acesta ar putea fi supus din nou modificărilor.

Medicii de familie, revoltați

Pe lângă faptul că nu am scăpat de taxa pe boală, există nemulțumiri puternice și în rândul medicilor de familie după ce guvernul a anunțat planuri de verificare a modului în care sunt eliberate documentele pentru concediile medicale. Ministerul Sănătății intenționează să trimită echipe de control la cabinetele medicale pentru a evalua justificarea acestor concedii. În timp ce autoritățile fac demersuri pentru aceste verificări, mulți oameni consideră că este discriminatoriu să se impună taxarea doar pentru anumite categorii de boli.

Polița de asigurare medicală

Sursa foto: Dreamstime.com

Un salariat are dreptul la maxim 90 de zile de concediu medical pe an

Această perioadă poate fi prelungită în funcție de afecțiuni, dar este necesară convocarea comisiei de expertiză a spitalului.

Medicii de familie au competența de a emite certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, cu o durată de cel mult 7 zile calendaristice, pentru un episod de boală, în una sau mai multe etape. Ministerul Sănătății a anunțat planuri pentru verificarea concediilor medicale eliberate de medicii de familie, cu scopul de a stabili dacă acestea sunt sau nu justificate.

Această acțiune vine după ce Marcel Ciolacu a dezvăluit că au fost acordate 274.000 de concedii medicale pentru dureri de spate și 187.000 pentru strănut și răceală.

În anul 2023, peste 3 milioane de concedii medicale au fost acordate persoanelor care suferă de cancer și mamelor aflate în perioada postpartum.

Ne puteți urmări și pe Google News