Evenimentul Zilei > Economie > ROMÂNII sunt din ce în ce mai puțini. IATĂ cifrele oficiale
ROMÂNII sunt din ce în ce mai puțini. IATĂ cifrele oficiale

ROMÂNII sunt din ce în ce mai puțini. IATĂ cifrele oficiale

Populaţia României a scăzut în decembrie 2015, cu 6.270 de persoane, din cauza sporului natural negativ, potrivit datelor publicate astăzi de Institutului Naţional de Statistică (INS).

Tot în decembrie, numărul căsătoriilor a fost cu 1.002 mai mare comparativ cu cel consemnat în aceeaşi lună din anul precedent.

În decembrie 2015, sporul natural a fost negativ (6.270 persoane), la fel ca în luna decembrie 2014, când acesta a fost de 9.749 de persoane.

De asemenea, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 3.592, în ultima lună din anul anterior, faţă de decembrie 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 113 mai mare.

În plus, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 39 mai mic în luna decembrie 2015, decât cel înregistrat în luna decembrie 2014.