Românii, satisfăcuţi de telecomandă

Românii, satisfăcuţi de telecomandă

Majoritatea telespectatorilor români - 78% - se uită la televizor de la o distanţă de 2-4 metri, iar bărbaţii stau mai mult timp aşezaţi decât femeile, în timpul acestei activităţi.

Acestea sunt concluziile unui sondaj european de televiziune, realizat de UPC.

  • Dintre românii intervievaţi, 41% sunt nemulţumiţi de scrisul prea mic de pe ecran, 33% - de contrastul dintre ecran şi text şi 21% - de literele prea mici de pe teletext.
  • Cele mai apreciate facilităţi TV sunt: funcţia zoom (51%), reglajul subtitrării (46%), posibilitatea de a alege limba în care să fie urmărite programele (36%) şi recunoaşterea vocii (29%).
  • Internetul este principalul mijloc de informare despre programul TV pentru români, 64% dintre cei intervievaţi spunând că îl preferă ghidurilor TV tipărite şi teletextului.
  • Telecomanda rămâne esenţială: 77% dintre respondenţi declară că acesta este un instrument simplu de folosit.

Cercetarea, a cincea de acest tip realizată de compania de comunicaţii prin cablu, s-a desfăşurat în ultimele trei luni ale anului trecut şi a inclus 5.773 de respondenţi din 11 ţări europene şi din Chile.

Eşantionul din România a fost format din 451 de persoane, dintre care 226 de bărbaţi şi 225 de femei.

Ne puteți urmări și pe Google News