Au trecut 32 de ani de la marea spaimă trăită de români după explozia chimică a reactorului de la Cernobîl, Ucraina. Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, numărul victimelor accidentului de la Cernobîl ar fi de aproximativ 9.000 de morți și 200.000 de persoane bolnave. Surse neofi ciale spun că numărul victimelor se apropia de cifra de un milion, în anul 2004.

Probabil că nu vom știi niciodată, cu adevărat, cifra reală a celor afectați de norul încărcat de radiații care a pornit sâmbătă, 26 aprilie 1986, ora 01.23, de la Centrala nucleară din Cernobîl spre țări din Europa. Rămân, pentru vecie, informațiile certe: În urma exploziei produse la Reactorul 4, au murit pe loc 32 de angajați, iar orașul Pripyat, aflat în apropierea centralei, a fost ras de pe fața pământului.

Explozia din Ucraina nu avea cum să fie ținută ascunsă lumii. Vântul a purtat elemente radioactive într-un nor către alte regiuni ale Ucrainei, Belaruslui, Rusiei și României, ajungând în Spania și alte câteva țări din Europa Occidentală. Autoritățile lor de mediu au sesizat imediat pericolul și au dat alarma cu privire la ridicarea nivelului de radiații mult peste limita admisă. Mass-media a cuplat imediat și știrea a ajuns în ziare, la radio și televiziuni a doua zi, duminică.

În România lui Nicolae Ceaușescu totul a fost ținut sub tăcere până marți, 29 aprilie. Ca și în Ucraina și Rusia, „oamenii muncii” și copiii se pregăteau pe stadioane sau pe terenuri în aer liber de defilarea de 1 Mai prin fața „conducătorilor iubiți” și a reprezentanților Partidului Unic. La București, cuplul Ceaușescu aveau ce să aniverseze: 65 de ani de la înființarea PCR. Catastrofa de la Cernobîl le-a stricat sărbătoarea.

Radio Europa Liberă a anunțat dezastrul și a accentuat că românilor nu li s-a spus nimic. Noi, cu toții, ne-am dus la serviciu, la școală sau la facultate, ne-am bucurat de timpul frumos și am stat foarte mult afară, în aer liber, nebănuind că ne expunem unor radiații. Adică exact ce ni s-a spus de către medici, ulterior, că nu aveam voie să facem!

Cronologia anunțului despre ce s-a întâmplat la Cernobîl și ce trebuie să facă populația este extrem de interesantă pentru istorie.

Pe 29 aprilie s-a răspândit știrea auzită la Europa Liberă. Unele autorități au oprit orice pregătire pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai. Medicii mai curajoși le-au spus pacienților care le-au călcat pragul în acea zi să înghită pastile cu iod și să nu mănânce nimic nespălat.

În seara de 30 aprilie, la Telejurnal a fost citit un comunicat despre accidentul de la Cernobîl. Nu se mai punea problema niciunei defilări în București, ci doar a unei adunări la Sala Polivalentă, ca să marcheze cei 65 de ani de PCR. Panica a cuprins populația, peste tot se discuta numai despre asta.

Abia pe 1 mai, într-o ştire AGERPRES, care cita un comunicat al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, se arăta că „sub preşedinţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, s-a analizat situaţia creată ca urmare a accidentului produs la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, din zona Kiev”. În ştire se mai spunea că „pentru coordonarea tuturor măsurilor necesare a fi luate, în raport de situaţia creată, s-a instituit un colectiv de partid şi de stat, condus de tovarăşa Elena Ceauşescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, prim viceprimministru al guvernului, preşedintele Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului”. Potrivit informării, Comandamentul central de supraveghere şi control al calită- ţii mediului înconjurător a raportat că, din măsurătorile efectuate pe teritoriul ţării, s-a constatat că, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., au apărut unele creşteri ale radioactivităţii în nord-estul ţării.

Ministerul Sănătăţii a luat măsuri în zilele următoare pentru administrarea, în provincie, în scop profilactic, prin reţeaua sanitară, a iodurii de potasiu pentru populaţia până la 18 ani.

În București, secretarii de partid din întreprinderi, directorii de instituții au avut ca sarcină să trimită oamenii și pe copiii lor către școli unde se organizaseră un fel de centre medicale, unde doctorii le dădeau pastile cu iod. „Remediu contra radiațiilor care provoacă cancer!”, spuneau „tovarășii”.