ROMÂNII pe ultimul loc în UE la utilizarea serviciilor de CLOUD computing

ROMÂNII pe ultimul loc în UE la utilizarea serviciilor de CLOUD computing

Doar 5% din companiile din România au utilizat în 2014 serviciile de cloud computing, ceea ce plasează România pe ultimul loc în rândul celor 28 de state membre ale UE, unde în medie una din cinci companii (19%) a utilizat acest gen de servicii, potrivit datelor publicate marţi de Oficiul european de statistică (Eurostat), scrie Agerpres.

Peste jumătate din companiile din Finlanda au utilizat serviciile de cloud computing în 2014, 40% din companiile din Italia şi 39% din companiile din Suedia. La polul opus, serviciile de cloud computing au fost utilizate de mai puţin de 10% din companiile din Grecia şi Ungaria (8%), Polonia şi Bulgaria (6%) şi România (5%). 

Într-un număr de 16 state membre UE, inclusiv în România, cloud computing a fost utilizat în 2014 în principal pentru serviciile de e-mail, în special în Italia (86%), Croaţia (85%), Slovacia (84%), Cehia (79%), Portugalia (78%) şi România (76%). În alte 11 state membre cloud computing a fost utilizat în special pentru stocarea de fişiere. 

Aşa cum era de aşteptat cel mai mare procent de companii din UE28 care au utilizat cloud a fost înregistrat în sectorul IT (45%), urmat de sectorul activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice (27%). 

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul companiilor din UE care nu utilizează încă serviciile cloud, informaţiile insuficiente au fost principalul factor care în 2014 a împiedicat aceste firme să utilizeze cloud computing (42%), urmat de riscul unor breşe de securitate (37%).