Românii nu se tem de accidente rutiere: 70% dintre șoferi sunt conștienți că pot produce unul

Românii nu se tem de accidente rutiere: 70% dintre șoferi  sunt conștienți că pot produce unul Sursa foto: Sergii Gnatiuk | Dreamstime.com

România ocupă primul loc în Europa la numărul persoanelor decedate în accidentele rutiere. Cu toate acestea, românii nu par să se teamă de ele. 7 din 10 șoferi sunt conștienți că pot produce unul, iar 3 din 10 consideră că o coliziune minoră în trafic nu îi va răni grav. Întrebați de momentul în care se produc cele mai multe accidente rutiere, majoritatea șoferilor spun că pe vreme rea.

Un studiu efectuat în perioada 26 mai - 5 iunie, la care au participat aproape 4800 de şoferi, femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 și 55 de ani, arată comportamentul românilor în trafic. Rezultatele sondajului „Evaluarea riscului rutier” indică faptul că şoferii români sunt conștienți că pot produce un accident rutier, însă decid să aibă oricum un comportament riscant în trafic.

Jumătate dintre șoferii români care au participat la acest sondaj cred că multe accidente se produc pe vreme rea. Acesta este doar un mit, statisticele fiind cele care îi contrazic pe șoferi. Cele mai multe accidente de produc în condiții meteorologice normale.

Legat de modul în care conduc, 71% se consideră șoferi perfecți și spun că nu au cum să provoace un accident rutier dar în același timp 82% dintre șoferii intervievați spun că ar putea fi implicați într-un accident provocat de altcineva.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când vine vorba de folosirea telefonului la volan 83% dintre cei intervievați spun că ar putea duce la producerea de accidente, dar 14% dintre ei spun că au atenție distributivă suficient de dezvoltată.

Majoritatea șoferilor români intervievați sunt însă de acord că viteza excesivă poate duce la producerea accidentelor rutiere, mai mult sau mai puțin grave, potrivit observatornews.ro.

Când se produc cele mai multe accidente rutiere

Deși mulți șoferi cred că accidentele rutiere se petrec mai mult pe timp de noapte, doar 5% dintre acestea au loc pe tipul nopții. 20% se produc pe înserat, iar trei sferturi dintre ele „se întâmplă” pe timp de zi, în condiții de luminozitate deplină.

Un alt mit pe care șoferii tind să îl creadă este că accidentele rutiere grave se produs pe vreme rea. Potrivit statisticilor, doar un accident din 5 are loc pe carosabil umed sau îngheţat, restul de 4 accidente din 5 au loc pe carosabil perfect uscat.

Dacă este să ne luăm după zilele din săptămână, statisticile arată că cele mai multe accidente rutiere au loc vinerea. Ca luni din an, august, iulie şi septembrie sunt în topul accidentelor, arată Institutul Naţional de Statistică.

Cele mai multe accidente rutiere se s-au produs în interiorul localităţilor, nu pe şoselele din afara oraşelor sau pe autostrăzi. Doar 5% din accidente au loc pe fondul întunericului. Peste trei sferturi se petrec pe carosabil uscat. De asemenea, vinerea au loc cele mai multe accidente, iar duminica, cele mai puţine, arată sursa citată.

Dacă ne uităm la date, raportându-le la judeţe, Capitala este locul cel mai periculos pentru şofat. Cel mai mare număr de persoane decedate în urma accidentelor rutiere a fost înregistrat în Suceava și Constanța.