Călin Alexandru, director DSU, oferă răspunsul la cea mai întâlnită întrebare din țară: își aleg românii singuri vaccinul anti-Covid-19?
Cea mai răspândită întrebare „Românii când își aleg singuri vaccinul anti-Covid-19?” a primit în sfârșit un răspuns oficial.
Șeful DSU Călin Alexandru le oferă românilor răspunsul pe care îl așteptau de atâta vreme.
Cei care aleg să se vaccine au vrut mereu să știe dacă își pot alege singuri vaccinul anti-Covid-19 pe care îl vor primi.
Director DSU şi membru CNCAV, Călin Alexandru lămurește această dilemă în care se regăsesc mii de oameni.
CNCAV (Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare) a emis un comunicat în care explică situația. De la 1 februarie, în România începe vaccinarea cu vaccinul produs de Moderna.
Aleg românii singuri vaccinul Covid-19 pe care îl primesc? Moderna sau Pfizer?
Călin Alexandru, director DSU și membru CNCAV face câteva precizări despre cum se va proceda în privința vaccinului Moderna. De asemenea, acesta vorbește și despre opțiunea românilor de a alege singuri ce ser vor să primească.
Pot cetățenii să opteze pentru unul dintre cele doi vaccinuri disponibile în România?
„În momentul de față vom utiliza dozele Moderna în paralel cu cele ale Pfizer/BioNTech, în următorul fel – persoanele care vor primi prima vaccinare începând cu 1 februarie, vor primi vaccinul Moderna. Cetățenii care în același centru de vaccinare vor face rapelul, vor primi doza de la Pfizer, așa cum au primit prima doză.
Vreau să lămuresc dacă persoanele vor putea alege. Procesul de vaccinare este politică de sănătate publică.
Nu este un proces de alegere, cum am merge într-un magazin să cumpărăm un fular.
Deci nu este o chestiune de opțiune a persoanei, ci sunt luate în considerare, la momentul când se face administrarea unui vaccin sau altul, în primul rând elemente legate de partea medicală, după aceea cea legată de disponibilitatea vaccinului, sau elemente legate de partea de sănătate publică și de protecție generală a populației față de virusul SARS-CoV-2.
Deci, din acest punct de vedere nu va exista posibilitatea de alegere, este o chestiune care se decide la nivelul centrului de vaccinare în funcție de disponibilitate și în funcție de recomandările medicale.”, a spus Călin Alexandru, director DSU și membru CNCAV, potrivit Digi24.