Românii din diaspora, uniţi de comunităţile online

Românii din diaspora, uniţi de comunităţile online

Câştigătoare a Loteriei Vizelor, familia lui Horaţiu Boeriu a decis, în anul 2000, să plece în SUA. La opt ani de la aces pas, românul a pus bazele unui proiect online destinat românilor din SUA şi Canada. Într-un interviu acordat pentru Evenimentul zilei, Horaţiu Boeriu vorbeşte despre succesul Koolro.com şi despre începutul aventurii sale în Statele Unite ale Americii. În acest moment, lucrează pentru renumita compania Ernst&Young şi intenţionează să dezvolte Koolro şi pentru românii emigraţi în alte ţări europene.

Evenimentul Zilei: Cum ai ajuns în Statele Unite? Horaţiu Boeriu: Am emigrat în Statele Unite, şi m-am stabilit în Chicago în anul 2000. Părinţii mei au fost unii dintre câştigătorii Loteriei Vizelor şi acest program ne-a facilitat mutarea pe tărâmul american.

Care au fost motivele pentru care ai decis să pleci? Probabil că sună ciudat, dar principalul motiv pentru care am decis să fac acest pas este faptul că am simţit nevoia de o nouă provocare. Am fost tot timpul fascinat de America, cu toate lucurile ei bune sau rele. Am vrut să o iau de la capăt, într-un loc nou şi să experimentez cât mai mult o altă cultură şi un nou sistem. Cum a fost creat proiectul Koolro.com, acest site destinat românilor din SUA şi Canada? Koolro a început iniţial ca un proiect personal, care să mă ajute să îmi dezvolt anumite cunoştiinţe în aplicaţiile web şi de marketing online. În decursul celor şapte ani petrecuţi în Chicago, am observat o lipsă de legătură între românii care trăiesc în Diaspora de peste Ocean, aici incluzând şi Canada. După anul 2000, comunitatea românească din Chicago era destul de restrânsă şi locurile de întâlnire ale românilor se rezumau la două-trei restaurante româneşti sau la bisericile româneşti de aici. Nu existau prea multe evenimente sociale, cu excepţia sărbătorilor sau a tradiţionalului Taste of Romania. În aceste vremuri, românii încercau să se conecteze între ei cu ajutorul popularului program MIRC.

În timp, diferite reţele sociale au fost lansate şi mulţi români au devenit membrii unor astfel de website-uri. Aici intervine de fapt Koolro.com şi idea mea de unificare a tuturor celor câteva sute de grupuri de români de pe site-uri ca Myspace, Hi5 sau mai recent Facebook. În loc să cauţi prieteni şi compatrioţi români printre milioanele de membri Myspace sau Hi5, românii care trăiesc aici, departe de casă, pot să intre direct pe site-ul Koolro şi în câteva secunde devin conectaţi cu membrii Koolro care au aceeaşi naţionalitate şi trecut.                                                                                Horaţiu Boeriu

Care a fost scopul acestui proiect? Scopul principal este de a-i ajuta pe cei care vin aici să se integreze mai uşor şi să nu se simtă deconectaţi total de România. În acelaşi timp dorim să realizăm o conexiune mai strânsă între cei care locuim aici şi mai ales românii care trăiesc în zone unde comunitatea românească este foarte redusă. Sunt state, ca şi Colorado sau Virginia, în care locuiesc puţini români şi care nu au posibilitatea să se cunoască.

Pe lângă faptul că pot să găseasca vechi prieteni sau să-şi facă unii noi, membrii Koolro au opţiunea să împartă muzică, imagini şi filme cu toţi ceilalţi membri ai site-ului şi să recomande evenimente şi activităţi sociale sau sportive care au loc în comunitatea românească.

Câţi români sunt înscrişi pe acest site? În acest moment sunt aproximativ 1.000 de români, membri Koolro.com. Acest rezultat a venit în mai puţin de un an de la lansare, fără bani investiţi în marketing sau în alte căi de promovare. Suntem mândri de ce am realizat până acum şi sperăm ca numărul acestora să crească, mai ales pentru că proiectul Koolro.com este gratuit şi non-profit, fiind finanţat prin resursele mele personale.

Care sunt serviciile puse la dispoziţie românilor? Fiecare membru Koolro îşi poate crea un profil gratuit, unde are posibilitatea de a adăuga poze, date personale, cum ar fi oraşul în care s-au născut sau trăiesc acum, locul de muncă, viziuni politice sau religioase, hobby-uri şi alte lucruri pe aceeaşi temă. Au opţiunea de a crea evenimente, fie sportive, sociale sau mondene.

Acest serviciu s-a dovedit foarte folositor, mai ales în cazul concertelor şi serilor româneşti. În ultimii ani au fost mai multe iniţiative ale românilor de aici de a organiza seri româneşti, unde poate fi ascultată muzică românească. Cu ajutorul nostru, au reuşit să promoveze evenimentele, iar membrii Koolro au avut numai de câştigat. 

În plus, mai au optiunea să interactioneze între ei, prin bloguri personale, prin intermediul unui forum integrat în website sau printr-un instant messenger gen Yahoo, care poate fi folosit pentru a comunica în timp real.

O altă secţiune foarte populară este cea de video-uri, încărcate cu ajutorul Youtube. Cel mai important serviciu este oferit în sectiunea Muzica. Recent am încheiat un parteneriat cu site-ul eOk.ro din Romania, o producţie Florin Grozea de la HI-Q, şi cu ajutorul lor, oferim gratuit posibilitatea de a asculta toată muzica românească.

Alte planuri de viitor legate de Koolro? În următoarele săptămâni o să extindem Koolro şi în ţările din Europa. Am primit foarte multe cereri referitoare la acest subiect şi am stabilit că ar fi un pas înainte şi o idee foarte bună. Majoritatea celor de aici au foarte mulţi prieteni şi familie în ţările din Europa şi Koolro le-ar oferi un mijloc mai uşor de comunicare. Nu ne vom extinde şi în Romania pentru că acesta va fi un mediu online pentru românii din Diaspora.

                                                                   Echipa Koolro împreună cu Radu Moraru

Care este parerea ta despre publicaţiile româneşti din SUA? Cu dezvoltarea internetului şi a serviciilor online, au început să apară tot mai multe publicaţii româneşti pe continentul Nord American, aici incluzand reviste şi ziare tradiţionale, răspândite prin abonament sau oferite gratuit în magazine româneşti sau la biserici. Părerea mea este că aceste publicatii ar trebui să se axeze mai mult pe subiecte care au legătură directă cu viaţa românilor din diaspora şi cum ne afectează acestea pe noi. Orice român care doreşte să afle ştiri recente, actualizate zilnic, din România, ştie că le poate afla prin intermediul ziarelor româneşti online, cum ar fi Evenimentul Zilei, Libertatea, Prosport şi altele, bine-nţeles. Ar trebui să încerce să vorbească mai mult despre realizarile românilor de aici şi să ofere sfaturi celor veniţi Romanii ar putea deveni astfel mai uniţi.

Care sunt cele mai mari reuşite ale tale în Statele Unite? Faptul că am reuşit să obţin prin resurse proprii şi multe sacrificii o diplomă de facultate, în domeniul calculatoarelor. Cu această diplomă am reuşit să primesc un serviciu nou la una dintre cele mai mari companii din Statele Unite şi chiar din lume, Ernst&Young, cu sedii în 180 de ţări.

Am pus bazele Koolro.com, care a devenit deja un proiect important.

Mai sunt autorul unui alt mare proiect, un blog axat pe industria auto şi care a a ajuns cel mai important website de pe această nişă, cu peste 500.000 vizitatori pe lună.

Faptul că am reuşit să îmi întemeiez aici o familie de care sunt foarte mândru şi care m-a sprijinit şi susţinut constant în toate proiectele mele şi care au răbdat cele 10-14 ore care le pierd zilnic pe calculator.

Ai regretat decizia de a pleca din România? Nu am regretat decizia, dar a fost puţin greu la început şi mă simţeam descurajat uneori. Cu timpul, am reuşit să trec peste acest moment puţin dificil şi datorită faptului că am avut norocul să lucrez în nişte servicii pe placul meu, foarte interesante. Mulţi români de aici trec prin acea stare de nesiguranţă şi dor de ţară şi de cei dragi, dar având un scop precis şi un ţel în viaţă, poţi să treci peste aceste obstacole şi să ai succes oriunde. Sunt foarte multe variabile totuşi şi nu putem generaliza.

Care este cel mai mare vis al tău şi unde crezi că ai cele mai multe şanse să îl realizezi, în SUA sau în România? Acesta este ca proiectul Koolro să se dezvolte şi să devină cel mai mare mediu de conectare online al tuturor românilor din Diaspora. Un alt vis mai mic al meu este să mă mut în Palo Alto, California, zona cu cele mai multe internet start-ups şi să conduc un proiect interesant şi unic, care ar ajunge să fie folosit de milioane de utilizatori.

Cum ai descrie începutul aventurii tale în SUA? Am emigrat cu famila, părinţii mei şi fratele mai mic. Primele săptămâni au fost de acomodare. În primele zile, m-am plimbat puţin ca să experimentez începuturile vieţii americane şi să mă familiarizez cu împrejurimile. Aveam 19 ani şi doream să încep să lucrez. A fost foarte greu să găsesc informaţii despre sistemul de învăţământ şi locuri de muncă. Fiecare nou venit trebuie introdus şi ghidat. Prietenii ajută enorm la procesul de integrare. Am avut noroc cu un fost coleg de clasă care locuia în Chicago şi cu care am ţinut legătura prin internet. El m-a ajutat să trec peste primele obstacole.

Ai avut parte de ajutor pentru a te integra mai uşor? Bine-nţeles. Este foarte greu să ajungi aici şi să nu cunoşti pe nimeni. Ajungi într-o ţară străină, pe un aeroport cu câteva bagaje şi nu şti încotro să mergi. Cu ajutorul unor prieteni de familie am reuşit să ne instalăm mai uşor. Ei ne-au închiriat un apartament în care ne-am mutat după câteva zile şi ne-au îndrumat primii paşi.

Care este percepţia generală atribuită românilor din SUA? În general, românii sunt bine văzuţi de americani. Fie că este vorba de cei care lucrează în domeniul construcţiilor, taximetrie sau limuzine, reţele hoteliere, IT şi altele. Suntem percepuţi ca oameni muncitori, inteligenţi şi ambiţioşi care nu se dau înapoi de la muncă. Dar mai sunt şi exemple negative.

Cât de des revii în ţară? Nu foarte des şi niciodată la un interval anume. În primii ani am revenit mult mai des, odată pe an, dar nu mai mult de o săptămână. Apoi am început să vin odatp la doi-trei ani. Ultima oară am venit anul trecut şi am stat opt zile. Timpul meu liber este foarte limitat şi este greu să plec undeva pentru mai mult de o săptămână.

Care era ocupaţia ta în România şi ce faci acum? În Romania am terminat liceul în anul 1999 şi deşi ştiam că o să plec anul următor în Statele Unite, am ales să încep şi facultatea. Am fost admis la Timişoara şi Sibiu, la Politehnică, dar am ales să fac primul an în Timişoara. Nu prea am avut o ocupaţie în România, în afară de studenţie. În SUA lucrez în domeniul Information Technology, pentru compania Ernst&Young, una dintre cele Big Four, cum este denumit grupul de companii formate din Deloitte, PricewaterhouseCooper, KPMG şi bine-nţeles Ernst&Young.

Care este sfatul tău pentru românii care vor să emigreze? Nu vreau să par filozof şi de aceea o sa răspund cât mai simplu. Tuturor care doresc să emigreze aici, fie în SUA sau Canada, le recomand să fie siguri că într-adevăr asta este ceea ce îşi doresc şi dacă se hotărăsc să facă această schimbare majoră, atunci să vină aici cu mintea deschisă la schimbările care se vor produce în viaţa lor şi să îi dea o şansă acestei vieţi noi, cu multe obstacole la început. Având un ţel şi un plan ajută mult.

Ne puteți urmări și pe Google News