Astfel, 41% dintre angajaţii români se declară fericiţi la locul de muncă, dar asta nu înseamnă că sunt şi mulţumiţi de banii pe care-i câştigă. Jumătate dintre cei intervievaţi nu sunt prea mulţumiţi, iar 23% au spus că sunt total nemulţumiţi. Din acest punct de vedere, suntem pe ultimul loc în Europa, în apropierea francezilor şi nu departe de italieni sau spanioli.

Studiul ne înfăţişează şi drept nişte oameni care, la aproape 20 de ani de la căderea comunismului, aU rămas dependeţi de ajutorul statului. Aproape doi români din trei şi-ar dori subvenţii pentru concedii, mai mult de jumătate vor subvenţii pentru sănătate, iar 40% ar dori ca transportul să fie mai mult subvenţionat.

Cea mai bună impresie despre ceea ce fac o au angajaţi din sectorul public, în timp ce managerii simt cea mai mare plăcere.