Românii care au coronavirus ar putea scăpa de o mare bătaie de cap. Propunerea făcută de medicii de familie

Sursa foto: Arhiva EvZ

Medicii de familie vor ca procedurile să fie simplificate pentru românii care s-au infectat cu coronavirus și au nevoie de concediu medical și au făcut o propunere.

Medicii de familie vor simplificarea procedurilor pentru acordarea concediilor medicale persoanelor care s-au infectat cu coronavirus. Pentru acest demers, reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie au transmis Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) câteva sugestii. Astfel, se cere ca acest certificat să nu mai fie emis de medicul de familie ci să poată fi acordat online din platforma oficială a Ministerului Sănătății, care are ca rol gestionarea persoanelor aflate în izolare sau carantină.

Ce propuneri au făcut medicii de familie în privința concediului medical

„Având în vedere promulgarea Legii nr. 24 din 15 februarie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, și obligația Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a modifica în termen de 60 de zile Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1311/2017, cu modificările şi completările ulterioare, vă adresăm rugămintea de a efectua și următoarele modificări legislative:

eliminarea obligației medicului de familie de a emite certificatul de concediu medical pentru codurile de indemnizație 51 și 07, având în vedere existența platformei oficiale a Ministerului Sănătății dedicată gestionării persoanelor aflate în izolare sau carantină, dar și solicitarea FNPMF transmisă CNAS și MS prin adresa FNPMF nr. 11/11.02.2022;

simplificarea regulilor de emitere a certificatelor de concediu medical (de ex. emiterea unui singur certificat pentru un episod de boală, chiar dacă episodul se întinde pe două luni calendaristice – o zi în ianuarie și 2 zile în februarie); eliminarea tipizatului autocopiativ în trei exemplare alb-roz-verde pentru certificatul de concediu medical și înlocuirea cu un formular cu cod QR similar rețetei electronice, care se poate tipări pe coli A4 albe.

Sunt și alte soluții pentru ca sistemul să fie simplificat

În măsura în care există deschidere la nivelul CNAS și MS pentru aceste soluții, avem disponibilitatea de a transmite și alte soluții de simplificare și debirocratizare a actului medical, pentru a oferi mai multe minute din timpul consultației medicale pacientului cabinetului de medicina familiei și asiguratului CNAS”, se precizează în cadrul comunicatului redactat de reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.