Românii, ca termitele. Ce au făcut cei din Ilfov după intrarea în carantină

epa08240072 People wearing protective face masks shop at a supermarket in Casalpusterlengo, one the northern Italian towns placed under lockdown due to the new coronavirus outbreak, 23 February 2020. Two deaths from the new coronavirus sparked fears throughout northern Italy on Saturday, as about 50,000 people were poised for a weeks-long lockdown imposed by authorities trying to halt a further increase in infections. Italy on Friday became the first country in Europe to report the death of one of its own nationals from the virus, triggering travel restrictions on about a dozen towns where the number of people contaminated has continued to rise. EPA/Paolo Salmoirago

Intrarea mai multor orașe și comune în carantină, în țară și în jurul Capitalei, a golit din nou rafturile magazinelor, ca și în primăvară. Românii par să se pregătească pentru al doilea lockdown.

Oamenii s-au înghesuit după provizii chiar înainte ca măsurile restrictive să intre în vigoare. În Otopeni, spre exemplu, una dintre localitățile din județul Ilfov, care se află de sâmbătă în carantină, pachetele cu făină, orez și mălai au dispărut primele.

Într-un magazin din Otopeni, rafturile cu făină, orez, mălai și conserve s-au golit cu câteva ore înainte ca orașul să se închidă. La fel s-a întâmplat în weekend și în localități din județul Constanța. Cozile la casele de marcat au fost lungi, iar cărucioarele pline ochi.

Localitățile și satele din jurul Bucureștiului s-au închis una câte una, din cauza creșterii ratei de infectare cu Covid-19. Vineri seară au intrat în carantină Chiajna și Bragadiru, iar cu o seară înainte, Clinceni și Berceni. Alte șase localități din Ilfov și șapte din Constanța sunt pe lista celor carantinate. În Ilfov, este vorba de Otopeni, Mogoșoaia, Corbeanca, Dobroești, Măgurele și Popești-Leordeni care s-au închis de sâmbată, de la ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile.

În județul Constanța, șeful DSU, Raed Arafat, a semnat ordinul de carantinare pentru localitățile Lumina, Costinești, Agigea, Mihail Kogălniceanu, Medgidia , Valu lui Traian, și Techirghiol, din Județul Constanța. Carantina a intrat în vigoare în data de 21.11.2020, de la ora 20:00.

Lipsa mâncării, o frică de zeci de ani

Sociologul Gelu Duminică a explicat care este motivul comportamentului adoptat de românii care locuiesc în localitățile carantinate.

"Și alții au nevoie de lucruri de care și noi avem nevoie și este indicat să consumăm cu cumpătare. Adică să nu consumăm baxuri, ci să cumpărăm 3 kilograme de orez, făină, sperând că imediat după ce le termini o să cumperi alte kilograme.

Însă lipsa mâncării este o frică pe care societatea românească o experimentează de zeci de ani, plus slaba încredere în capacitatea statului de a ne sprijini sau de a ne proteja, dar și slaba solidaritate pe care o avem de foarte multe ori în societate. Toate astea se acutizează într-o situație de criză", a explicat sociologul la Digi24.