Filmul "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii" i-a adus un premiu regizorului Adrian Sitaru şi încă unul actorului din rolul principal, Bogdan Dumitrache, la Festivalul de la Locarno.
"Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", filmul scris şi regizat de Adrian Sitaru, a câştigat două premii importante la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de la Locarno, care s-a încheiat la sfârşitul acestei săptămâni. Juriul competiţiei oficiale, prezidat de producătorul de film portughez Paulo Branco, a decis ca Adrian Sitaru să primească Leopardul de argint pentru cea mai bună regie, iar actorul Bogdan Dumitrache a fost distins cu Leopardul de argint pentru cea mai bună interpretare masculină într-un rol principal. Perspectiva regizorului Cineastul i-a dedicat trofeul fiicei sale, Catinca, în timp ce Bogdan Dumitrache a afirmat că acesta este primul premiu important din cariera lui. "Oamenii îmi spun că personajul principal, interpretat de Bogdan Dumitrache, seamănă mult cu mine. Nu mă surprinde, dar asta nu era o condiţie sine qua non pentru film. Mi-a plăcut (Bogdan Dumitrache – n.r.) pentru că era apropiat de imaginea pe care eu o am despre mine. Dacă oamenii îmi spun că semănăm mult, înseamnă că am făcut o alegere bună, cred. Mi-e foarte greu să îmi dau seama dacă asta e adevărat sau nu", declara Adrian Sitaru într-un interviu acordat înainte ca lungmetrajul să fie selecţionat la Locarno.
La festival au fost prezenţi regizorul Adrian Sitaru, actorii Bogdan Dumitrache, Nataşa Raab şi Alina Grigore, producătorul Ada Solomon, co-producătorul Monica Lăzurean-Gorgan şi directorul de imagine Adrian Silişteanu. Un precedent la nivel de scurtmetraj "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii" este cel de-al doilea succes al regizorului Adrian Sitaru la Locarno, după ce scurtmetrajul său "Valuri" a câştigat în 2007 Leopardul de Aur în secţiunea "Leopards of Tomorrow". Un autor, mulţi co-producători "«Din dragoste, cu cele mai bune intenţii» este povestea lui Alex (Bogdan Dumitrache), un tip de succes, cu destulă incredere în el, sociabil, atâta vreme cât are ultimul cuvânt. Cel mai important lucru pentru el e să deţină controlul. În ochii celorlalţi apare ca un personaj simpatic, dar nervos. La un moment dat, Alex primeşte un telefon de la tatăl său (Marian Râlea) anunţându-l că mama (Nataşa Raab) a avut un accident cerebral. Speriat, ia primul tren din Bucureşti către orăşelul unde locuieşte mama. Începe să dea telefoane tuturor prietenilor doctori, care i-ar putea explica mai pe larg cum e cu boala ei, aflând astfel că medicul care se ocupă deja de ea (Adrian Titieni) nu e cel mai potrivit. Aşa că se hotărăşte s-o aducă într-un spital mai mare, singura problemă fiind că doctorul e un prieten de familie, drept pentru care va trebui să-l convingă şi pe tatăl său". Astfel arată sinopsisul lungmetrajului "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", de Adrian Sitaru, produs de Hi Film în co-producţie cu Cor Leonis Films şi 4Proof Film în asociere cu Movie Partners in Motion, realizat cu sprijinul Eurimages, CNC, TVR, Zenith Media, Vision Team, Saint Audio Studio, Teleclub, Cityplex, See Cinema Network, Centrul Cultural Maghiar, Furniture Design, cu participarea HBO România.
Filmul a fost dezvoltat în cadrul secţiunii Cinéfondation a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, Binger Lab, Sofia Meetings, Cinemart. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/MkohTqmnVRo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CV-uri cu ştaif Bogdan Dumitrache este absolvent al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti şi s-a afirmat în special pe marele ecran. În numai şase ani de carieră, Bogdan a jucat în câteva dintre cele mai titrate lung şi scurtmetraje ale momentului: "Trafic", regia Cătălin Mitulescu, "Moartea domnului Lăzărescu", regia Cristi Puiu, "Tramvaiul Andreei", regia Alex Iordăchescu, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", regia Cătălin Mitulescu, "Lecţia de box", regia Alexandru Mavrodineanu, "Hârtia va fi albastră", regia Radu Muntean, "Portretul luptătorului la tinereţe", regia Constantin Popescu, "Captivi de Crăciun", regia Iulia Rugină şi "Loverboy", regia Cătălin Mitulescu. Bogdan Dumitrache este cunoscut publicului românesc şi pentru rolul din serialul "În derivă". PERSONAJ. Potrivit presei de specialitate, Dumitrache face un rol excepțional în filmul lui Sitaru
Adrian Sitaru este regizor, scenarist şi producător. Lungmetrajul său de debut, "Pescuit sportiv", a primit două distincţii la Festivalul de Film de la Salonic 2008, Premiul Juriului la cea de-a doua ediţie a Festivalului de Film Estoril, în 2008, dar şi Marele Premiu al secţiunii New Voices la Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs. "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii" va ajunge pe marile ecrane din România în această toamnă, fiind distribuit de Parada Film. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/IR6USs8Dcvc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> 2007 este anul în care scurtmetrajul "Valuri", de Adrian Sitaru, a obţinut Leopardul de Aur în secţiunea "Leopards of Tomorrow" DISTINCŢII De la Torino până în Polonia Lungmetrajul "Şapte fapte de milostenie", o co-producţie româno (Elefant Film şi Lezard Film)-italiană (La Sarraz Pictures) în regia gemenilor Massimiliani şi Gianluca de Serio, pleacă de la Locarno cu premiul Don Quijote, acordat de International Federation Of Film Societies, şi cu distincţia decernată de juriul elevilor.
"Pe protagonistă o cheamă Luminiţa (Olimpia Melinte) şi vine din Republica Moldova, dar pentru că vorbeşte româneşte, am decis să alegem o actriţă din România. E povestea unei fete care trăieşte la periferia unui oraş în care trăim şi noi, Torino. E izolată de restul comunităţii şi doarme într-o maşină pentru care trebuie să plătească în fiecare noapte cu ce reuşeşte să fure din spitalul prin care se învârte zilnic", explica Gianluca De Serio acţiunea lungmetrajului "Şapte fapte de milostenie", într-un interviu acordat Filmreporter.ro în noiembrie 2010. Pentru că vrea să scape de această povară zilnică, Luminiţa decide să fure copilul celor care deţin maşina şi să-l vândă ca să-şi cumpere acte. Antonio (Roberto Herlitzka), un bătrân bolnav de cancer la gât în fază terminală, intră în această poveste fără voia sa: devine victima Luminiţei şi a planului ei, ca apoi raporturile de putere să se inverseze.
"Personajele sunt inspirate de oameni pe care i-am cunoscut. Bătrânul e inspirat de bunicul nostru, are foarte multe dintre trăsăturile lui, iar Luminiţa, de o infirmieră pe care am întâlnit-o în spital când bunicul nostru era pe moarte şi care avea grijă de o femeie internată lângă el", detalia Gianluca subiectul filmului.
Lungmetrajul de animaţie "Crulic - Drumul spre dincolo", de Anca Damian, s-a ales cu o menţiune specială. <iframe src="http://player.vimeo.com/video/14212096?title=0&byline=0&portrait=0" width="400" height="225" frameborder="0"></iframe><p><a href="http://vimeo.com/14212096">Crulic teaser</a> from <a href="http://vimeo.com/crulicmovie">Crulic Movie</a> on <a href="http://vimeo.com">Vimeo</a>.</p>